Cum poți moșteni singur toate bunurile succesorale?

În esență, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea moșteni  sunt ca aceasta să aibă vocație succesorală, să aibă capacitatea legală de a moșteni, să nu fie nedemnă și, suplimentar, să fi acceptat moștenirea în termenul prevăzut de lege. Ultima condiție enunțată pare mai mult o formalitate, dar în lipsa ei, vom vedea că transmisiunea succesorală nu poate avea loc.


Potrivit art. 1.103 Cod civil, orice persoană care îndeplinește, în fond, condițiile pentru a putea moșteni – „succesibilul” – trebuie șă își exprime opțiunea succesorală în termen de 1 an de la data deschiderii moștenirii, adică data decesului persoanei care lasă moștenirea. Este important ca succesibilii să își consolideze calitatea înăuntrul unui anumit termen, întrucât incertitudinea cu privire la identitatea moștenitorilor poate genera nesiguranță și impredictibilitate în circuitul civil – ar însemna ca o perioadă lungă de timp să nu cunoaștem cine este proprietarul bunurilor lăsate în urma sa de către defunct și cine răspunde pentru datoriile acestuia, conform Legal Badger.


Opțiunea succesorală poate lua două forme:

·          Acceptarea succesiunii, care poate fi expresă, atunci când manifestarea de voință rezultă dintr-un înscris notarial sau sub semnătură privată prin care succesibilul declară că acceptă succesiunea sau tacită, atunci când succesibilul realizează acțiuni care indică fără echivoc intenția sa de a moșteni, cum ar fi administrarea bunurilor din masa succesorală, achitarea datoriilor moștenirii sau acte de dispoziție asupra bunurilor succesorale

·          Renunțarea la succesiune, care va trebui de regulă să fie expresă.


Totuși, există situații în care renunțarea sa poate prezuma. Prima situație, prevăzută de art. 1.112 alin. (1) Cod civil, îl are în vedere pe succesibilul care cunoștea calitatea sa, precum și faptul că a intervenit decesul, însă nu își exercită opțiunea în termenul de un an: „Este prezumat, până la proba contrară, că a renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil, nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, prin acceptarea moștenirii sau renunțarea expresă la moștenire, în termenul de un an prevăzut la art. 1.103”


A doua situație este de aplicare mai redusă, dar presupune tot sancționarea pasivitatății succesibililor. Aceasta se bazează pe ipoteza în care, pentru motive temeinice și la cerere, instanța va stabili un termen mai scurt în care un succesibil va fi obligat să își exercite dreptul de opțiune. Astfel, potrivit alin. 1.113 alin. (2) Cod civil, „Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanța judecătorească este considerat că a renunțat la moștenire.”

Așadar, este important de reținut că renunțarea la moștenire va putea fi constatată și de către instanța judecătorească, în ceea ce îi privește pe succesibilii care nu au realizat niciun act de acceptare asupra moștenirii, oferindu-le, consecvent, șansa altor succesibili activi să dobândească integral bunurile din masa succesorală.

Situațiile în care instanțele de judecată aplică prezumția prevăzută de art. 1.112 alin. (1) nu sunt izolate. Un astfel de exemplu s-ar putea baza pe următoarele premise:

·          X a decedat, lăsând în urmă trei fii și o casă la țară, ca unic bun ce compune masa succesorală
·          Niciunul dintre cei trei fii nu acceptă în mod expres succesiunea de pe urma lui X
·          Doi dintre fii sunt plecați în străinătate și nu se interesează de casă pe parcursul mai multor ani

·          Cel de-al treilea locuiește în casă, achită impozitul aferent acesteia, an de an, și realizează îmbunătățiri asupra construcției

În această situație, instanța poate considera că fiii rămași în pasivitate au renunțat tacit la moștenire. Drept urmare, cel de-al treilea fiu ar moșteni singur întreaga casă, el fiind singurul care și-a manifestat opțiunea prin acte ce valoare de acceptare tacită. Plata impozitului, locuirea în casă și aducerea de îmbunătățiri asupra acesteia reprezintă acte care indică fără echivoc intenția sa de a moșteni.

Situațiile de acest tip comportă o dublă atenționare: pe de o parte, pentru moștenitorii rămași în pasivitate, că aceasta poate conduce la pierderea drepturilor succesorale, iar pe de altă parte, pentru cei care ar putea profita de pasivitatea celorlalte părți, solicitând instanței să constate renunțarea lor. Din nou, vedem că în drept, o formalitate, sau mai exact lipsa acesteia, poate ajunge să te coste însuși dreptul tău.


Citește și 

Se poate face succesiunea fără toți moștenitorii?