Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se face rotirea șefilor de arme Iohannis nu are niciun merit în numirea Șefului Statului Major General

ro

02 Jan, 2015 00:00 3858 Marime text
De câteva zile întreaga presă se învârte în jurul aceluiași subiect: numirea de către președintele României, Klaus Werner Iohannis, a noului șef al Statului Major General a generalului Nicolae Ciucă.

Cu toate astea nimeni nu spune că de fapt nu este meritul președintelui în numirea lui Ciucă și nu președintele l-a numit că așa a vrut el pe noul șef al armatei.

Spun șeful armatei pentru că de fapt șeful SMG este cel care conduce armata nu ministrul apărării care este numit politic.
Și-atunci trebuie să clarificăm lucrurile: numirea se face prin rotirea șefilor de arme la conducerea SMG.
Iată cum spune textul de lege scris chiar pe pagina de deschidere a site-ului oficial al SMG: Conform Legii nr. 346 din 21 iulie 2006, şeful Statului Major General este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El este numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an.
În funcţia de şef al Statului Major General poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei.
La nivelul Statului Major General se constituie, conform legii, Comitetul Şefilor Statelor Majore (CSSM), care este o structură deliberativă având rol consultativ. CSSM se întruneşte pentru a lua în discuţie probleme importante privind activitatea armatei, de regulă în şedinţe trimestriale sau ori de câte ori este cazul.

Şeful Statului Major General este şi preşedinte al CSSM.

Mai trebuie spus ceva ce nu este știut de publicul larg: singura categorie de arme care ar trebui să dea două mandate consecutiv șeful SMG este Statul Major al Forțelor Terestre care este arma cea mai numeroasă ca tehnică și personal din cadrul Ministerului Apărării Naționale, comparativ cu Statul Major al Aviației și al Flotei Navale, luate ca entități separate.
Și mai trebuie clarificat ceva pentru publicul larg: numirea șefului Statului Major General se face în Consiliul Superior de Apărare a Țării.
Iar președintele Iohannis nu a făcut decât formalitățile. Atăt.
Iată care au fost șefii SMG după 1989 până astăzi:
1. General maior Ștefan Gușă: 25.09.1986-28.12.1989;
2. General colonel Vasile Ionel: 29.12.1989-02.05.1991;
3. General de corp de armată Dumitru Cioflină: 03.05.1991-22.01.1997;

4. General de corp de armata Constantin Degeratu: 22.01.1997-07.03.2000;
6. General de corp de armată Mircea Chelaru: 07.03.2000-31.10.2000;
7. General doctor Mihail Eugen Popescu: 31 octombrie 2000 - 25 oct 2004;
8. General doctor Eugen Bădălan: 25 oct 2004 -13 sept 2006;
9. Amiral dr. Gheorghe Marin: 13 sept 2006 - 31 dec 2010;
10. General-maior dr. Ștefan Dănilă: 28 decembrie 2010-28 decembrie 2014;
11. General Niculae Ciucă.
De remarcat că Gheorghe Marin este singurul amiral, iar Ștefan Dănilă primul general din arma Aviație, ce îndeplinește funcția de șef al Statului Major General al Armatei Române.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Roman 03 Jan, 2015 11:31 ADMINISTRATOR ZIUA DE CT: Scuze, dar nu are nicio legatura cu manelistul căruia trebuie să ii purtam respectul cuvenit pentru ce face. Ș de la Gușă a fost tastat greșit. Ț este un buton mai încolo. Mulțumim pentru interes. Am corectat.