Curiozităţile Mării Negre Meduzele, singurele vieţuitoare din Marea Neagră fără inamici (Galerie foto)
Curiozităţile Mării Negre:Meduzele, singurele vieţuitoare din Marea Neagră fără inamici (Galerie foto)Aceste animale marine nu se hrănesc cu alte vieţuitoare marine şi nu reprezintă hrană pentru alţi peşti. Ele sunt utile doar după ce mor
În Marea Neagră trăiesc mai multe specii de meduze, dar sunt vizibile pentru om doar două: aurelia aurita şi rizostoma pulmo. Ultima dintre ele poate ajunge la 70 - 80 de centimetri. Este toxică doar pe tentacule, dacă o atingi. Doar persoanele cu o piele sensibile pot fi afectate. La fel cum se întâmplă în cazul înţepăturii unei albine. Unii nu păţesc nimic, însă cei foarte sensibili pot face şoc anafilactic.În Marea Neagră nu trăiesc meduze veninoase, cum sunt, de exemplu, în Marea Mediterană. „Acolo, trăieşte o mică meduză de doar 10 - 15 centimetri, care are celule urticante, veninoase. La un moment dat, a fost nevoie să se închidă plaja pentru a fi protejaţi turiştii. La noi nu sunt meduze veninoase. Hrana e disponibilă în Marea Neagră şi nu este nevoie de mijloace suplimentare de găsire a hranei", spune biologul Florin Timofte de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa" din Constanţa.
Cu ce se hrănesc
Meduzele se hrănesc doar cu fitoplancton, format din organisme vegetale. Cele mari pot înghiţi peştişori, atunci când curentul îi poate împinge odată cu fitoplanctonul, dar asta nu înseamnă că se hrănesc cu aşa ceva.
Când au hrană din abundenţă, ele se înmulţesc foarte mult, dar pe ele nu le consumă nimeni. „Cum sunt formate din apă în proporţie de 99%, nu reprezintă o sursă de nutriţie pentru nicio altă vieţuitoare din Marea Neagră", spune biologul marin.
Ele se dezvoltă repede neavând inamici. Meduzele au un rol doar după ce mor, întrucât în masa apei formează mucilagii prin descompunere şi astfel devin o sursă pentru dezvoltarea microorganismelor.
Specii invadatoare
Pe lângă cele două specii indigene de meduze, în adâncurile apei trăiesc alte două specii de meduze care sunt importate. Ele au ajuns în Marea Neagră odată cu apa de balast a navelor. Prima specie a fost zărită în Marea Neagră în anul 1987. Ea provine din Atlanticul de Nord. Aici, ea era controlată natural. Ajunsă în Marea neagră, ea s-a dezvoltat în exces şi a mâncat în mare parte ouăle de peşti. După 10 ani, din Mediterana a fost adusă, tot accidental, o altă specie de meduză care s-a hrănit cu prima specie, care provine din Atlantic.
Nu sunt singurele specii invadatoare din Marea Neagră. Printre invadatori se numără melcul Rapana Venosa semnalat pentru prima dată în anul 1948 şi adus în Marea Neagră din Marea Japoniei. „Aceşti melci sunt carnivori şi timp de un deceniu s-au hrănit cu bancurile de stridii de la noi. După ce au terminat stridiile, au trecut la midii", spun cercetătorii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Daniel 29 Aug, 2018 11:47 Suntem la Mare si am vazut meduze cu margine albastra sau violeta si vrem sa stim daca sunt periculoase
- fara nume 18 Feb, 2016 09:48 Biologul marin ar trebui sa mai studieze
- chiriac evelina 09 Dec, 2013 22:32 Aceste informati despre meduze au fost interesante.