Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cutremur în BOR Fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, au fost condamnați pentru viol. Decizia nu este definitivă

ro

28 Jun, 2024 12:47 787 Marime text
Sursa foto: Pexels

  • Cutremur în BOR! Fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, trimişi în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de la Seminarul Teologic ”Ioan Gură de Aur” din Huşi, au fost condamnaţi de Curtea de Apel Galaţi la opt, respectiv 15 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.

Jurnaliştii din proiectul ”Să fie lumină” au anunţat condamnarea celor doi, informaţii despre dosar nefiind disponibile pe portalul instanţelor, potrivit știripesurse.ro.

Astfel, Cornel Onilă a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală asupra elevilor de la seminar. Fostul arhimandrit Sebastian Jitaru a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare.
Victimele ar urma să primească despăgubiri de 50.000 de euro fiecare. Decizia Curţii de Apel Galaţi nu este însă definitivă.

Episcopul (retras) Cornel Onilă şi fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru au fost trimişi în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de seminar. Rechizitoriul întocmit în cauză dispunea şi chemarea în instanţă, ca părţi responsabile, a instituţiilor BOR care au găzduit şi tolerat abuzurile, conform jurnaliştilor din proiectul ”Să fie lumină”, care afirmau că este pentru prima oară în istoria Bisericii Ortodoxe Române când un arhiereu este trimis în judecată pentru viol. O altă premieră este aceea că o eparhie BOR, Episcopia Huşilor, era chemată să răspundă în instanţă pentru agresiunile sexuale comise de ierarhul care o conducea şi de un călugăr cu cel mai înalt rang, protejat al episcopului.

Onilă, trimis în judecată pentru acuzații de viol

Onilă a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Iaşi, care-l acuză de viol şi agresiune sexuală asupra unui băiat care-i era elev la Seminarul Teologic Ioan Gură de Aur din Huşi.

Decizia Curţii de Apel Galaţi nu este însă definitivă.

Alături de Onilă a fost judecat şi fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru, acuzat că l-a violat la rândul său pe acelaşi elev abuzat şi de Preasfinţitul Corneliu. Monahul Jitaru ar mai fi violat alţi doi seminarişti, pe unul de cel puţin nouă ori într-un an, iar pe celălalt timp de aproape doi ani, uneori şi de două ori pe săptămână, relata site-ul ”Să fie lumină”.

Cele trei victime ale abuzurilor sexuale comise în tandem de episcopul şi arhimandritul BOR le-au cerut agresorilor daune însumând 500.000 de euro. Jitaru nu are proprietăţi, iar Onilă şi-a retras sume mari din conturi după ce sechestrul asupra conturilor sale a fost ridicat.
Pentru a se asigura că daunele solicitate în procesul penal vor fi acoperite, procurorii au introdus în dosar, la cererea victimelor, conform procedurii, Episcopia Huşilor şi Seminarul Teologic ”Ioan Gură de Aur” din Huşi, în calitate de părţi responsabile civilmente.

Citește și
Biserica de la Macul Roșu A fost stabilit un prim termen în cel mai nou dosar deschis de Parohia Izvorul Tămăduirii împotriva Primăriei Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii