Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:21 20 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Davos Fenomenele meteo extreme şi dezinformarea, cele mai importante riscuri care ar putea declanşa o criză globală

ro

10 Jan, 2024 14:35 666 Marime text

Sursa foto: pexels


 
  • Specialiştii în analiza riscurilor consideră că fenomenele meteo extreme şi dezinformarea sunt cele mai importante riscuri care ar putea declanşa o criză globală în următorii ani, arată un studiu publicat miercuri de Forumul Economic Mondial (WEF), transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

În timp ce fenomenele meteo extreme sunt cel mai important risc în 2024, informarea greşită şi dezinformarea se situează pe locul secund în topul celor mai importante riscuri globale pe parcursul următorilor doi ani. Acesta în condiţiile în care trei miliarde de persoane ar urma să se prezinte la urne în următorii doi ani, în plin boom al inteligenţei artificiale.

„Recursul generalizat la dezinformare şi informare greşită şi instrumentele care permit difuzarea lor pot submina legitimitatea guvernelor nou alese. Tulburările care ar putea rezulta ar putea varia de la manifestări violente şi până la confruntări civile şi terorism", se precizează în raportul "Global Risks Report", publicat cu câteva zile înaintea Forumului Economic Mondial, care se organizează la Davos (Elveţia), în perioada 15-19 ianuarie.


Într-o serie de mari economii ale lumii, precum SUA, India şi Mexic, urmează să aibă loc alegeri în acest an, astfel că liderii din industrie şi politică se vor baza pe sondaje şi prognoze pentru a evalua cum va arăta mediul politic în 2025.

Pe termen mai lung, condiţiile meteorologice extreme şi schimbările climatice în sistemele Planetei reprezintă cea mai mare preocupare.

Raportul WEF, care a fost pregătit în parteneriat cu grupul elveţian de asigurări Zurich Insurance Group şi firma de consultanţă Marsh McLennan, se bazează pe punctele de vedere exprimate de peste 1.400 de experţi mondiali în domeniul riscurilor, decidenţi politici şi şefii de companii intervievaţi în luna septembrie 2023. Două treimi dintre cei intervievaţi se aşteaptă ca o ordine mondială multipolară sau fragmentată să apară în următorul deceniu.

„Liderii lumii trebuie să se unească pentru a face faţă crizelor pe termen scurt şi a pune bazele unui viitor mai rezilient, durabil şi inclusiv", subliniază Saadia Zahidi, directoarea generală a Forumului Economic Mondial.


Forumul de la Davos, o întâlnirea anuală pe bază de invitaţie organizată la sfârşitul lunii ianuarie, reprezintă evenimentul de referinţă al fundaţiei elveţiene Forumul Economic Mondial (WEF). Prima reuniune a avut loc în 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum). În 2015, Forumul a fost recunoscut oficial ca organizaţie internaţională.

Citește și
Emisiile globale de dioxid de carbon vor atinge un nou record în 2023, conform unui studiu preliminar
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii