De Dragobete. Brazii bisoceni de nuntă, simbol al dragostei eterne

 

• Un simbol al dragostei păstrat cu sfinţenie în comuna Bisoca, de fiecare dată când doi tineri se hotărăsc să îşi unească destinele în faţa altarului, este bradul de nuntă, împodobit după anumite reguli stricte, una dintre ele fiind ca cei doi arbori să fie de aceeaşi înălţime cu mirii, potrivit Agerpres.

Obiceiul îşi are rădăcinile înfipte puternic în tradiţia localnicilor, fiind transmis din generaţie în generaţie, până astăzi. Cu toate că, pe ici, pe colo, a mai suferit schimbări, tradiţionalul împodobit al bradului, elementul central al nunţii, înconjurat de muzica folclorică, atrage atenţia de fiecare dată prin autenticitatea sa. Totul începe cu o zi înainte de căsătorie.

„Împodobirea bradului are loc înaintea nunţii. Eu am făcut nunta duminică, aşa se făcea pe timpuri. La brad am avut cobză, acordeon şi fluier. Potrivit obiceiului, se adună flăcării la miri acasă şi gătesc doi brazi, unul pentru ginerică gătit pe fond albastru, unul al miresei pe fond roşu, roz, portocaliu.. .Acum există şi o întrecere. Cine face bobocii din vârful brazilor mai frumoşi şi rochia miresei care se confecţionează din hârtie. Cea mai frumoasă rochie se aşează în bradul miresei. Bobocii şi rochia miresei sunt cele mai greu de realizat fiind şi cele mai frumoase piese din brad. Pe rochia miresei se pune crucea în mijloc, deasupra crucii în stânga se pune soarele, în dreapta luna, sub cruce iniţiala miresei şi deasupra de tot luceafărul care să ne lumineze calea. Toate acestea se aşează în bradul miresei. Brazii mai aveau lanţurile de scara pisicii care simbolizează treptele ce urcă de la bază către vârf în viaţă, lanţurile fiind făcute tot din hârtie şi puse pe vârful crengilor", a declarat unul din păstrătorii tradiţiei, Constantin Moise.

Brazii mirilor nu sunt aleşi la întâmplare. Potrivit obiceiului, trebuie să nu fie mai înalţi sau mai scunzi decât mirii. În cazul în care brazii au înălţimi diferite, cei care îi împodobesc sunt nevoiţi să facă anumite ajustări.

„Bradul miresei trebuie să aibă înălţimea miresei iar bradul mirelui, pe cea a mirelui. Trebuie ca fiecare dintre cei doi brazi să aibă patru rânduri de crengi. Dacă brazii erau cu cinci rânduri, scoteam un rând, dacă erau cu trei, mai plantam un rând. Bradul bisocean reprezintă un simbol al dragostei de nuntă. Nu există nuntă fără cei doi brazi gătiţi, afară de brazii verzi care se pun la case", mai spune Constantin Moise.

Abia după ce constată că brazii sunt pe măsura mirilor, tinerii se apucă de împodobit.

„Din vârf şi până jos, în brad se aşează creasta cocoşului, făcută din hârtie. Brădăcarii când ajungeau la mireasă primeau un cozonac şi îl legau în bradul ginerelui. În vârfurile brazilor sunt cei doi boboci frumos împodobiţi şi reprezentativi. Înainte nu se rupea vârful, dar când ajungeau acasă la mireasă, rupea ea ambele vârfuri, cinstea brădăcarii, vârful din bradul ginerelui îl dăruia lui, celălalt îl oprea ea şi mergeau cu nunta, cu ele în mână. Mai nou rămân în brazi. Ginerele nu are voie să vadă rochia miresei, până nu o vede îmbrăcată cu ea, mireasa nu are voie să vadă brazii înainte. Flăcăii miresei gătesc bradul ginerelui şi invers, al ginerelui gătesc bradul cel mândru care este al miresei, cel cu rochia. Mirele are un chemător, ajutorul mirelui, cavalerul de onoare care umblă prin sat cu uriaşul, un butoiaş oval şi plat din lemn, cu 2-3 litri cu ţuică. Dacă vede pe cineva pe drum, se duce la el să îl cinstească în ziua nunţii. El răspundea de toată nunta. El se ocupă de aşezarea meselor, organizarea bradului, cu invitaţii la nuntă, cu muzica. Acum la brad, chemătorul verifică tot. Când brazii erau gata, venea mirele, la socrul mare acasă, cu o batistă brodată sau cusută şi cu un pahar de vin la brădăcarul miresei, celui mândru. Mirele îi dădea un pahar de vin de trei ori, în numele Sfintei Treimi, şi chiuiau de trei ori apoi aruncau cât mai sus vinul din pahar aşa fel încât să stropească pe toţi flăcării care au muncit la brad. Brazii erau luaţi în primire de mire, îi băga în casă la socrul mare, iar dimineaţă când pleca nunta îi dădeau înapoi brădăcarilor", povesteşte localnicul.

După încheierea căsătoriei, bradul bisocean este urcat şi legat pe acoperişul casei mirelui sau a socrului mare, unde rămâne ca un martor al nunţii până când veşnicia şi vântul îl împrăştie în toate zările.

„Când ajungea nunta la mireasă se juca un teatru la poartă pentru a ieşi fata din casă. Mai întâi ieşea o babă gătită în locul miresei, se cerea vin, bani. iar mireasa lua în cele din urmă brazii în primire. Rupea bobocii, iar după obiceiurile miresei, dădea înapoi brazii flăcăilor care erau primii în nuntă. Brazii au importanţa lor până la legatul miresei sau dezlegatul miresei cum se spune în alte locuri. După nuntă brazii se duc la socrul mare acasă, sau la mire dacă are casa lui şi se urcă pe casă şi rămân acolo pe acoperiş până se usucă. Se pun cât mai sus, să se vadă. Înainte când erau case cu şindrile îi prindeau în cuie. Practic, dovedesc că acolo a fost nuntă. Am văzut brazi uscaţi, cred că aveau peste 25 de ani de când erau prinşi pe casă. Rămân acolo până îi rupe vântul, până îi distruge ploaia", mai spune Constantin Moise.

Comuna Bisoca este situată în nordul judeţului Buzău, la poalele munţilor Vrancei, în depresiunea Bisoca-Neculele. Datorită amplasării într-un minunat cadru natural, această zonă este deseori descrisă ca fiind "un colţ de rai". Pe lângă frumuseţea peisajelor, oamenii locului păstrează cu sfinţenie tradiţiile, meşteşugurile şi portul popular. 

Citește și
„Vânătoare de comori” de Dragobete, la Muzeul de Artă Populară Constanța