Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De la DJST, la bucătărie internaţională Restaurantul lui Felix Burcin, Zebrano, a obţinut autorizaţia de mediu

ro

25 Aug, 2015 00:00 3684 Marime text
Fostul director coordonator adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa şi fostul reprezentant al Administraţiei Fondului pentru Mediu în teritoriu, Felix Cristian Burcin, are „liber“ de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, restaurantul său, situat în zona peninsulară, primind autorizaţie de mediu.
 
APM Constanţa a emis, ieri, decizia nr. 8537RP/24.08.2015 privind emiterea autorizaţiei de mediu pentru activitatea „restaurant“, derulată de firma lui Felix Burcin pe strada Sulmona nr. 9 din Constanţa.

Potrivit unui anunţ public din luna iulie, societatea Zebrano Events SRL, în care Felix Cristian Burcin deţine şapte părţi sociale, solicita de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa autorizaţie de mediu pentru un restaurant amplasat în zona peninsulară. „Am închiriat, prin SC Zebrano Events SRL, un spaţiu, pe data de 1 martie. Au fost făcute unele renovări, de aceea am solicitat autorizaţie de mediu. Restaurantul se va numi Zebrano şi va avea specific internaţional“, declara atunci, pentru ZIUA de Constanţa, Felix Cristian Burcin.
Restaurantul Zebrano este deja funcţional, iar curioşii l-au încercat deja.

Citeşte şi

Patronul, fost director adjunct al DJST Constanţa: La Zebrano mănânci bine, dar fără
senzaţii gustative ieşite din comun (galerie foto)

Despre SC Zebrano Events SRL

Înregistrată în anul 2015, SC Zebrano Events SRL are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Tomis. Potrivit Registrului Comerţului, firma are un capital social subscris de 210 lei, integral vărsat, compus din 21 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţi în societate sunt Felix Cristian Burcin, născut pe 3.05.1973, în Constanţa, care deţine 7 părţi sociale (33,334% din capitalul social), şi Dorin Nicolae Doiciu, născut pe 30.11.1973, în Constanţa, care deţine 14 părţi sociale (66,666% din capitalul social). Ambii asociaţi sunt şi administratorii societăţii, care se ocupă de „restaurante“. Din Registrul Comerţului mai aflăm că Felix Cristian Burcin a mai fost asociat în societăţile Marybur Holding SRL şi Bell Shipping Co SRL, ambele radiate. La rândul său, Dorin Nicolae Doiciu este asociat în Deo Dez D & G SRL, dar şi în D.D.N.-Video Impex SRL, în prezent radiată.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii