De la Maramureş, în port popular, pentru a-şi privi fiul absolvent al Academiei Navale. Mărturii ale familiilor viitorilor marinari (galerie foto)
De la Maramureş, în port popular, pentru a-şi privi fiul absolvent al Academiei Navale. Mărturii ale familiilor
27 Jul, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
12640
Marime text
În prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Leş, alături de şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu, a avut loc festivitatea de absolvire a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, promoţia 2019. Tinerii emoţionaţi, dar echipaţi corespunzător cu tărie de caracter, au ascultat atent sfaturile oferite de rectorul Octavian Tărăbuţă, dar şi sfaturile ministrului Apărării.
Mulţi vor începe activitatea pe navele militare din ţară în curând, în funcţie de unde au fost repartizaţi. Şef de promoţie în acest an a fost o tânără aspirantă la o carieră în Forţele Navale: Elena Iuliana Alexandra Chiriţă. Este şefa de promoţie de la programul de studii Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale. A absolvit cu media 9,77.
Cu un zâmbet larg, având alături familia, ne-a declarat: „Am foarte mari emoţii, pentru că este un moment foarte important pentru mine. Am ales cariera militară pentru că te dezvoltă atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere emoţional. A apărut dorinţa pe parcurs, deoarece am aflat de Academia Navală de la un verişor, care a terminat aici. Am absolvit şi liceul militar, la Breaza. Este destul de dificil să fii o femeie într-o lume a bărbaţilor. O să fiu ofiţer pe Fregata Maria”, a subliniat tânăra. Mama, tatăl şi bunica, plini de emoţii, cu mâinile pline de flori, au venit să o susţină pe Elena. Mama ei este mândră de faptul că încă din liceu fiica sa a fost prima din clasă. Bunica, pe de altă parte, a spus că i-a fost greu să o vadă pe nepoţică cum pleacă de acasă, dar este mândră de ceea ce a realizat.
O femeie din Maramureş, îmbrăcată în port popular, a venit pentru a-şi vedea flăcăul absolvent. „Vin de unde se agaţă harta în cui”, spune femeia din mulţime, urmărind atentă fiul care a tăiat ţara în două să urmeze o carieră militară. Cu ochii luminoşi şi plini de lacrimi de bucurie, cu zâmbet sincer şi mâini muncite de la ţară, vine tocmai din localitatea Bogdan Vodă. Este cea mai mândră mămică de băiat, după cum ne-a declarat. „Am venit din judeţul Maramureş, comuna Bogdan Vodă. Am ales o carieră militară pentru că am fost atras de mic de armată. Nu am văzut marea când eram mic. După ce am terminat liceul militar, m-am gândit la o carieră în marină. Nu voi rămâne la Constanţa, pentru că am fost repartizat la Tulcea. A fost greu, fiind departe de acasă şi ajungând la părinţi de 3-4 ori pe an, dar a fost şi frumos”, a spus tânărul Ştefan Avram Şimon. Maria Şimon, mama tânărului cadru militar, a spus că i-a fost dificil fără băiatul său, care a plecat de la 15 ani la studii, însă este fericită să îl vadă absolvent de Academie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii