De la Ploiești la Constanța Elevii prahoveni participă la programul „Cadet în Forțele Navale” (FOTO)
De la Ploiești la Constanța: Elevii prahoveni participă la programul „Cadet în Forțele Navale” (FOTO)
24 Jul, 2024 21:03
ZIUA de Constanta
783
Marime text
Un grup de 35 de elevi ai colegiilor din Ploiești și cinci însoțitori au participat în perioada 16-19 iulie, la proiectul „Tinerii Ploieștiului pentru Patrie - Cadet în Forțele Navale Române”, prin intermediul căruia au avut ocazia să cunoască tradițiile, istoria și profesiile Marinei Militare.
Potrivit reprezentanților Forțelor Navale Române, în cele patru zile petrecute la Constanța, elevii s-au familiarizat cu specificul platformei de învățământ militar de marină, au vizitat spațiile și laboratoarele Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale și Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
De asemenea, elevii prahoveni au vizitat Muzeul Național al Marinei Române și navele din portul militar Constanța, mai exact, vânătorul de mine M-270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” și fregata „Regina Maria”. Ulterior, aceștia s-au deplasat la Grupul 256 Elicoptere de la Tuzla, le-au fost prezentate echipamentele militare și elicopterele IAR-330 Puma Naval.
Programul „Cadet în Forțele Navale” este organizat de Statul Major al Forțelor Navale și are rolul de a face cunoscut, în rândul elevii civili, specificul învățământului militar de marină și al profesiilor marinei militare, a mai punctat sursa citată.
Mai multe imagini puteți vedea în secțiunea „Galerie foto“ a materialului.
foto: Forțele Navale Române
Citește și:
Forțele Navale RomâneRecepţie oficială şi diplomaţie navală la bordul Navei-Şcoală „Mircea”(Galerie FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii