De partea cui este susţinerea PDL? Iulian Stoian - un nou pretendent la şefia CRPDRP
De partea cui este susţinerea PDL?:Iulian Stoian - un nou pretendent la şefia CRPDRP
26 Oct, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
2255
Marime text
Concursul pentru şefia Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud-Est Constanţa scoate la iveală, pe zi ce trece, mai mulţi candidaţi la această funcţie.
Surse din interiorul organizaţiei judeţene PDL Constanţa susţin că ar exista un al treilea candidat la şefia regionalei fostului birou SAPARD pentru care democrat-liberalii constănţeni şi-ar putea oferi susţinerea. Aşadar, pe lângă Adrian Sponte şi Simona Leoveanu, mai există un al treilea posibil candidat. Este vorba despre Iulian Stoian, nimeni altul decât fostul adjunct fostului şef al CRPDRP Constanţa, Gabriel Ioniţă, care, la rândul său ar putea fi un candidat pentru postul ce va fi scos la concurs. Reamintim că în timp ce în ţară concursul pentru directoratul centrelor regionale de plăţi s-a desfăşurat ieri, examinarea pentru şefia CRPDRP Constanţa nici nu a fost programată încă. Şi asta pentru că directorul al cărui post s-a restructurat, Gabriel Ioniţă, s-a aflat în concediu medical. Se pare că data concursului va fi stabilită după expirarea preavizului lui Gabriel Ioniţă, mai exact după 11 noiembrie. CRPDRP Constanţa este condus în momentul de faţă chiar de către Iulian Stoian, fostul adjunct al lui Ioniţă, care a primit delegaţie pentru a asigura interimatul până la desemnarea unui noi director. După desfiinţarea postului de adjunct pe care l-a ocupat, Stoian, ca şi Ioniţă, a avut de ales o funcţie similară, conform legii. În timp ce Ioniţă a optat pentru şefia Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Ialomiţa, Stoian a ales să ocupe funcţia de şef Serviciu Verificare Cereri de Plată din cadrul OJPDRP Constanţa. Sursele noastre spun că deşi Adrian Sponte este susţinut oficial de către PDL Constanţa pentru ocuparea fotoliului lăsat liber de către liberalul Ioniţă, nu este exclus să apară surprize, iar organizaţia judeţeană să-l susţină şi pe Stoian, deşi ar fi liberal ca şi Ioniţă. S-a dovedit de altfel că numirile la deconcentrate sunt pline de neprevăzut.
Stoian: "Aş participa, de ce să mint..."
Pentru a afla dacă Iulian Stoian se gândeşte să candideze la şefia CRPDRP l-am contactat telefonic şi am aflat că nu exclude această variantă. "Postul nu este încă scos la concurs, însă dacă va fi scos, de ce să vă mint, aş participa. Până la urmă fiecare vrea să câştige o pâine", a afirmat Iulian Stoian. Cât despre potenţiala susţinere din partea PDL Constanţa, Stoian a negat că ar fi avut vreo discuţie în acest sens. "Nu am avut nicio înţelegere cu nimeni. Mă simt flatat de aceste veşti", a mai spus el, adăugând că la concurs se pot înscrie mulţi, dar câştigă cel mai bun.
Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa, deputatul Constantin Chirilă ne-a declarat că nu s-a discutat niciodată despre susţinerea lui Iulian Stoian la şefia CRPDRP. "Nu cred acest lucru. Nu s-a discutat niciodată. Susţinerea din partea organizaţiei judeţene este a lui Adrian Sponte", a afirmat Constantin Chirilă. Contactat telefonic, preşedintele PDL Constanţa, Mircea Banias, nu ne-a răspuns, ca de obicei, la telefon.
La rândul său, Adrian Sponte, candidatul oficial al PDL Constanţa pentru CRPDRP, susţine că are încredere în organizaţia din care face parte. "Este un concurs şi se poate înscrie oricine. Eu am susţinerea organizaţiei judeţene şi pe cea a Biroului Permanent Naţional de Tineret al PDL. Aceasta este susţinerea politică, însă urmează să ne mai dovedim şi cunoştinţele. de altfel, nu vreau să merg singur la concurs, m-aş bucura să am concurenţi. Am încredere în colegii mei, în organizaţia judeţeană PDL Constanţa şi am încredere şi în mine", a precizat Sponte.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii