Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:51 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie CNSC Licitația pentru modernizare străzi în localitatea NiculițeI, județul Tulcea, contestată de mai multe firme participante (DOCUMENT)

ro

13 Jul, 2024 16:23 764 Marime text

  • Consiliul a conexat cele trei contestații și cele trei cereri de intervenție care au fost soluționate împreună

  • CNSC a decis să admită contestația formulată de Itaro SRL, în contradictoriu cu Primăria Niculițel și dispune anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente, precum și reevaluarea acestei oferte în conformitate cu cele dispuse

  • Consiliul a respins ca nefondată cererea de intervenție formulată de Opentrans SRL în contradictoriu cu contestatoarea Itaro SRL

  • Totodată, CNSC a respins ca nefondate contestațiile formulate de Ștef Edil CDP SRL, în contradictoriu cu Primăria Niculițel

  • În temeiul art. 67 din codul de procedură civilă, Consiliul admite cererile de intervenție formulate de Opentrans SRL în contradictoriu cu contestatoarea Ștef Edil CDP SRL

  • Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare



Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat deciziile nr. 1816/C5/1541, 1560, 1662 din 01.07.2024 la contestația nr. 392/07.05.2024, care formează obiectul dosarului nr. 1541/2024, formulată de Itaro SRL, cu sediul în Slobozia, reprezentată legal prin Roșca Doru-administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către primăria Niculițel, județul Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul proiectului Modernizare străzi în localitatea NiculițeI”, inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. SCN1129129/01.08.2023.
Itaro SRL a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. F.N./30.04.2024; anularea în partea ce vizează oferta Itaro SRL a raportului procedurii de atribuire nr. F.N./30.04.2024; obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire si la stabilirea ofertei câștigătoare prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire.

Prin contestația nr. 777/07.05.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 27788/08.05.2024, care formează obiectul dosarului nr. 1560/2024, prin care Ștef Edil CDP SRL, cu sediul în sat Dumbrava Roșie, comuna Dumbrava Roșie, Amplasament Industrial Săvinești, județul Neamț, reprezentată statutar prin Cadare Ancuța Corina-administrator împotriva rezultatul procedurii de atribuire, emis de Primăria Niculițel a solicitat: admiterea prezentei contestații; anularea adresei reprezentând comunicarea rezultatului procedurii (înregistrată cu: nr. lucrare 46/6320 din 30.04.2024/Nr. act (RU) 6321 din 30.04.2024) - Anexa nr. 1, anularea Raportului procedurii (înregistrat cu: nr. lucrare 46/6299 din 30.04.2024/nr. act (RU) 6300 din 30.04.2024)- Anexa nr. 2, precum şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente acestora, cu privire la aspectele care vizează declararea ca fiind admisibilă şi câștigătoare a ofertei depusă de Opentrans SRL; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, de la etapa verificării admisibilității ofertei depusă de societatea Opentrans SRL, ținând cont de dispozițiile legale în materie şi de prevederile documentației de atribuire; obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoarea Ștef Edil CDP SRL pentru soluționarea prezentei contestații, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016.

Prin contestația nr. 831/15.05.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 30135/16.05.2024, care formează obiectul dosarului nr. 1662/2024, prin care Ștef Edil CDP SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, emis de Primăria Niculițel și a solicitat: admiterea prezentei contestații; anularea adresei reprezentând comunicarea rezultatului procedurii (înregistrată cu: nr. lucrare 46/6320 din 30.04.2024/Nr. act (RU) 6321 din 30.04.2024)- Anexa nr. 1, anularea Raportului procedurii (înregistrat cu: nr. lucrare 46/6299 din 30.04.2024/nr. act (RU) 6300 din 30.04.2024)- Anexa nr. 2, precum şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente acestora, cu privire la aspectele care vizează declararea ca fiind admisibilă şi câștigătoare a ofertei depusă de Opentrans SRL; anularea procesului verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini (din 28.03.2024) şi a procesului verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice (23.04.2024), în partea ce vizează evaluarea ofertei Opentrans SRL; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, de la etapa verificării admisibilității ofertei depusă de societatea Opentrans SRL, ținând cont de dispozițiile legale în materie şi de prevederile documentației de atribuire și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoarea Ștef Edil CDP SRL pentru soluționarea prezentei contestații, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016.
Pe rolul Consiliului au fost înregistrate și trei cereri de intervenție accesorie în favoarea Primăriei Niculițel, formulată de către Opentrans SRL, în calitate de ofertant declarat câștigător în cadrul procedurii de licitație simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul proiectului «Modernizare străzi în localitatea Niculițel”, inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. SCN1129129/01.08.2023.

În temeiul art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, în vederea pronunțării unei soluții unitare, Consiliul a conexat cele trei contestații și cele trei cereri de intervenție care au fost soluționate împreună.

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a decis să admită contestația formulată de Itaro SRL, în contradictoriu cu Primăria Niculițel și dispune anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente, precum și reevaluarea acestei oferte în conformitate cu cele dispuse.
În temeiul art. 67 din codul de procedură civilă, respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de Opentrans SRL în contradictoriu cu contestatoarea Itaro SRL.
În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate contestațiile formulate de Ștef Edil CDP SRL, în contradictoriu cu Primăria Niculițel.


În temeiul art. 67 din codul de procedură civilă, admite cererile de intervenție formulate de Opentrans SRL în contradictoriu cu contestatoarea Ștef Edil CDP SRL.
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.


Detalii despre companiile care au contestat licitația la CNSC
 

Opentrans SRL

Firma Opentrans SRL din Coroieni, județul Maramureș este specializată în lucrări de construcții a drumurilor.
Asociat unic și administrator este loan Gabriel Stanciu care mai figurează și în Dunapref Cariere SRL Niculițel, Sird Construct SRL Cluj-Napoca, Opentrans Beton SRL Coroieni, Sid Construct SRL Coroieni și Openstone SRL Cluj-Napoca.
Opentrans SRL mai are două puncte de lucru, deschise in Cluj-Napoca și la Isaccea (jud. Tulcea).
În 2023, firma a raportat o cifră de afaceri de 44.121.291 milioane de lei și un profit net de 2.175.635 milioane de lei la un număr de 119 angajati.



 

Ștef Edil CDP SRL

Firma înființată în 2013 prestează activități de construcții a drumurilor și autostrăzilor, care a înregistrat o cifră de afaceri de 27.276.862 lei în 2023, profit de 709.969 lei și 100 de angajați.

Are sediul social în comuna Dumbrava Roșie din județ Neamț.
Asociat unic și administrator este Ancuța- Corina Cadare care mai figurează și în Duplexcart Residence SRL.
Compania figurează cu 17 contracte din achiziții directe și 20 de achiziții publice.
Până în 2015, compania a fost administrată de Gheorghe Vlasie jr, cumătrul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene, fugit în Italia în încercarea de a se sustrage de la executarea a 6 ani şi opt luni de închisoare, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.

 

Itaro SRL


Firma a fost înmatriculată în anul 1994 şi are sediul social în municipiul Slobozia.
Asociat unic şi administrator este Doru Roşca.
Itaro SRL se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri.

Cifra de afaceri raportat la nivelul anului 2023 a fost de 23.065.598 lei, cu 49 de angajați și un profit de 2.259.816 lei.

Firma figurează cu 61 de achiziții publice și 564 de achiziții directe, potrivit www.termene.ro.



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.



Citește și:

Licitații Tulcea Școala de piatră în localitatea Niculițel, reabilitată cu bani din PNRR. Primăria a semnat cu Sam Elan Pastroi SRL (DOCUMENT)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii