Decizie incredibilă! Un polițist, sancționat pentru o amendă aplicată în timpul pandemiei
Decizie incredibilă! Un polițist, sancționat pentru o amendă aplicată în timpul pandemieiPotrivit Compartimentului Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, administratorul societății comerciale a contestat sancțiunea aplicată, iar instanța de judecată a dispus anularea procesului verbal de contravenție încheiat, pe motivul necompetenței agentului constatator, întrucât, competența de constatare și sancționare a faptei revenea, conform art. 67 alin 2 lit. (a) din Legea 55/2020 inspectorilor de muncă și nu Poliției Române. Totodată, instanța a dispus achitarea de către Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a sumei de 1020 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
„Conform procedurilor în vigoare, în urma verificărilor efectuate în cadrul Comisiei de Cercetare Administrativă dipusă la nivelul IPJ BN și analizării situației de fapt, de către membrii acesteia, a fost propusă emiterea unei decizii de imputare, în vederea recuperării sumei de 1020 de lei, agentului constatator, din motive de neglijență, întrucât avea obligația legală de a-și cunoaște/verifica competența.
De asemenea, precizăm faptul că prevederile Legii Nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și a celorlalte acte normative incidente în domeniu au fost aduse la cunoștința tuturor polițiștilor, periodic, în cadrul ședințelor de pregătire profesională, precum și la debutul acțiunilor preventive desfășurate.
Totodată, agentului constatator i s-a adus la cunoștință faptul că poate contesta decizia de imputare, în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia“ - au mai precizat reprezentanții Compartimentului Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp