Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:13 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie neașteptată Horia Constantinescu se suspendă de la conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța - „Parcă sunt Sisif"!

ro

08 Jul, 2024 15:31 3471 Marime text
Horia Constantinescu a candidat din partea PSD la funcția de primar a municipiului Constanța.

După ce a pierdut alegerile locale s-a întors pe postul pentru care susținuse concurs, respectiv la CJPC Constanța.

Pentru scurt timp însă, deoarece astăzi a anunțat că se va suspenda din funcția de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului din Constanța până la începutul anului viitor (n.r. 6 luni).

De mâine, Constantinescu va intra timp de 15 zile în concediu și ulterior se va suspenda din funcția deținută la nivelul Comisariatului din Constanța cel puțin până la începutul anului viitor.

Într-o postare de pe rețelele sociale, Horia Constantinescu lasă de înțeles că a luat această decizie pentru a se dedica mai mult familiei sale.

„Am promis familiei că, după alegeri, le voi dedica mai mult timp.

Îmi învăț băiețelul încă de mic că bărbații adevărați se țin de cuvânt.

M-am întors la birou pentru a pregăti sezonul și a mă asigura că activitatea instituției este pe mâini bune.


Am stat departe de familie aproape trei ani, dedicându-mi viața activității ca președinte al protecției consumatorilor.

Inițial, îmi voi lua un lung concediu, iar apoi iau în calcul suspendarea până la sfârșitul acestui an. Mai vedem!

În luna septembrie, voi împlini 50 de ani. Până atunci, trebuie să decid încotro: politică, administrație sau, poate, cine știe ce altceva.

Sunt un tip incomod din perspectiva unora pentru că nu pup inele și stau vertical, dar există și persoane care mă apreciază! Mai ales voi cei cărora vă și mulțumesc pentru întreaga susținere!


Quo vadis, Domine? Numai cu Dumnezeu înainte!”, a scris Horia Constantinescu.

Într-o filmare postată tot pe rețele sociale, Constantinescu s-a declarat dezamăgit de starea litoralului românesc.
 
„Litoralul romanesc după șapte ani ai mei de activitate îl regăsesc în fiecare an aproape la fel.
 
Parcă sunt Sisif. Suntem o țară a contrastelor.
 
Lângă investițiile de milioane de euro an de an renaște râia litoralului: dugheana sau cașcarabeta!
 
Trist este că an de an diverse autorități le autorizează ca și cum ar citi cu capul în jos actele normative", a conchis Horia Constantinescu.
 
 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 09 Jul, 2024 10:55 Ce face dl.asta? A luat ANPC in antrepriza proprie? Daca are probleme, ori isi da demisia ori se apuca de treaba. Cum adica se suspenda? Unde s-a mai auzit asa ceva?Se stia ca e un mare tupeist. Exact cind institutia are mari probleme cu activitatea pe Litoral ,omul se gindestela viata personala. Se vede cit de loial este acestei institutii. Bine ca mai vroia sa fie ales in fruntea urbei.