Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:41 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie comună ce susţine un acord de încetare a focului în conflictul Israel - Hamas semnată de mai mulți lideri, printre care și președintele României

ro

06 Jun, 2024 18:44 721 Marime text
Liderii din România, Statele Unite, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda și Regatul Unit au făcut apel la Hamas să înceteze focul și să elibereze ostatici.

„În calitate de lideri ai unor țări profund îngrijorate de situația ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza, printre care se numără mulți dintre cetățenii noștri, sprijinim pe deplin demersurile pentru un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor, care se află acum pe masa de discuții și care a fost prezentat de Președintele Biden  la data de 31 mai 2024. Nu mai este timp de pierdut. Facem apel la Hamas să încheie acest acord, pe care Israelul este pregătit să îl urmeze, și să înceapă procesul de eliberare a cetățenilor noștri.

Observăm că acest acord ar duce la o încetare imediată a focului și la reabilitarea Gaza, alături de garanții de securitate pentru israelieni și palestinieni și oportunități pentru o pace pe termen lung mai durabilă și o soluție cu două state. În acest moment decisiv, facem apel la liderii Israelului, precum și la Hamas, să facă orice compromisuri finale necesare pentru a încheia acest acord și pentru a aduce ușurare familiilor ostaticilor noștri, precum și celor din ambele părți ale acestui conflict teribil, inclusiv populațiilor civile. Este timpul ca războiul să ia sfârșit, iar acest acord este punctul de plecare necesar“ - se arată în declarația comună a liderilor politici.  

Citește și: 

Comemorarea victimelor Holocaustului are loc în Israel în umbra războiului din Fâşia Gaza
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii