Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:21 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații, la Capidava Primăria Constanța ar putea să își mute sediul unde funcționează Muzeul de Istorie și Arheologie

ro

19 Aug, 2021 00:00 7312 Marime text
  • Ieri, la Capidava, Mihai Lupu, președinte CJ Constanța, a susținut o conferință de presă
  • Pe lângă subiectul zilei, Lupu a punctat că Primăria Constanța ar urma să se mute în locul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 
Miercuri, 18 august 2021, Mihai Lupu, președintele CJ Constanța a organizat o conferință de presă la situl arheologic din localitatea Capidava, comuna Topalu. După ani buni în care s-a pus la îndoială finalitatea lucrărilor de reabilitare a cetății Capidava, lucrurile se apropie de o finalitate. De altfel, pe lângă importanța istorică de amploare, Mihai Lupu a discutat și despre un alt punct de o importanță ridicată – mutarea sediului Primăriei de la Casa Albă în actualul sediu al Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța.
 

Muzeu nou în zona peninsulară și primărie la muzeu

 
Mihai Lupu, președintele CJ Constanța a declarat de o eventuală mutare a primăriei. Totuși, înainte, trebuie să se construiască un nou muzeu, unul modern, la cum s-a exprimat președintele CJC. Între timp MINAC trebuie să facă descărcarea arheologică în zona peninsulară, lucru care ar putea dura pe puțin doi ani, iar apoi găsirea de soluții financiare, efectuarea de studii etc.


 

„Este esențial să punem în valoare patrimoniul arheologic. Discuțiile sunt la următorul nivel: astăzi pe fonduri europene reabilităm acel muzeu pentru că asta este. Nu ne permitem noi ca să rămânem fără muzeu ca să punem primăria. Să ne înțelegem! Dorim ca în parteneriat cu Primăria, pentru că terenul este al primăriei, să facem un muzeu de istorie modern, care să corespundă necesităților și să înglobeze și acea descărcare arheologică, care să intre și într-o zonă de conservare și un punct de atracție turistică.
 
Ca, într-adevăr, punct final după ce vom avea acel muzeu, clădirea emblematică care a fost a primăriei să fie o posibilă primărie acolo. Am avut o discuție cu domnul primar, a agreat ideea, deci rămâne acum să o punem în operă.
 
Muzeul va fi tot în zona Peninsulă pentru că va conserva totul. Am gândit-o împreună cu toată lumea. Va fi o temă foarte importantă. O să o gândim împreună cu Direcția de Proiecte”, a transmis președintele Mihai Lupu.

 
Desigur, proiectul ar putea dura câțiva ani buni până la implementară, fiind vorba doar de un nivel incipient al unei viitoare investiții.
 

Capidava



 

Așa cum am menționat anterior, la Capidava, au participat la conferință Mihai Lupu, alături de Petre Enciu, Vicepreședinte al instituției, cât și Aurel Mototolea, director MINAC, cât și Elena Georgescu, Director general al Direcției Generale de Proiecte. A fost vorba de conferința de presă finală a proiectului  „Restaurarea, Consolidarea, Protecția, Conservarea și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava”. Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea durabilă și promovarea turismului în județul Constanța, prin valorificarea cetății Capidava, parte componentă a patrimoniului cultural național. În cadrul proiectului s-a urmărit restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea sitului arheologic Cetatea Capidava, punerea în valoare a edificiului, înfiinţarea unui punct de informare turistică, drumuri de acces spre cetate şi platforme carosabile, realizarea unei zone de parcare, realizarea de alei pietonale de acces, dar și iluminatul exterior pentru evidenţierea nocturnă a întregului ansamblu.

Iată că după atâtea probleme și piedici întâmpinate și după atâtea blocaje administrative suntem la finalul acestui proiect cu impact pentru noi, locuitorii județului. Un proiect început în anul 2009, care a avut suișuri și coborâșuri, a ajuns astăzi la capăt de drum! Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța, iar pentru dezvoltarea durabilă a județului trebuie să ținem cont și să punem în valoare și turismul cultural și istoric. De acest obiectiv se vor bucura atât turiștii români, cât și străini, cercetătorii, studenții, elevii, populația județului nostru, agenții economici, operatorii din turism, dar și potențialii investitori din zonă. Mulțumesc tuturor factorilor implicați în acest proiect  necesar procesului de dezvoltare a județului, iar noi ca autorități ne implicăm pentru ca astfel de investiții să continue”, a declarat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

 

Evenimentul s-a desfășurat în situl arheologic Capidava, iar la finalul conferinței de presă s-a efectuat un tur ghidat al edificiului.
 

„Această cetate este în administrarea Muzeului Național de Arheologie și Istorie Constanța și imi doresc ca în viitorul apropiat să organizăm cât mai multe evenimente în acest sit și să aducem cât mai mulți turiști și vizitatori. Vom continua să investim pentru că acest edificiu trebuie întreținut deoarece nu ne dorim să ajungă o paragină peste câțiva ani ”, a declarat Petre Enciu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța.

 
Proiectul are o finanțare totală de 56.009.641 lei, iar cofinanțarea asigurată din bugetul Consiliului Județean Constanța se ridică la valoarea de 22.315.747 lei.


 
Cetatea este situată pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă. Aceasta face parte din seria de castre și fortificații ridicate în timpul Împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea, în cadrul măsurilor de organizare a limes-ului dunărean.


 PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschis

 
 

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • radulescu mariana 19 Aug, 2021 09:22 Acela este sediul PRIMARIEI CONSTANTA pentru cunoscatori.