Delegatie ministeriala in Portul Constanta
Delegatie ministeriala in Portul Constanta
01 Feb, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1052
Marime text
O delegatie din care vor face parte Alexandru Galiatatos, secretar de stat in Ministerul Transporturilor si Dumitru Costin, liderul Blocului National Sindical, este asteptata in cursul zilei de maine, in jurul orelor 10.30, in Portul Constanta. Potrivit liderului BNS, astazi de dimineata se va stabili si cine va reprezenta Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei in delegatie. Acesta a mentionat de asemenea ca Alexandru Galiatatos va ramane si a doua zi la Constanta. Pe agenda de lucru a oficialilor se numara intalniri cu directorii autoritatilor portuare, respectiv Autoritatea Navala Romana si Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime, precum si cu liderii sindicatelor portuare. Se va avea in vedere fenomenul de munca la negru care, in opinia liderului de sindicat, a luat amploare in ultimii ani, ajungand la procentaje ingrijoratoare. O alta problema subliniata de Dumitru Costin este cea a inchirierii danelor, care, dupa parerea sa, nu se face dupa cele mai potrivite criterii, situatie ce trebuie neaparat indreptata, prin alinierea la procedurile practicate in Uniunea Europeana.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii