Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:35 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Delta Dunării este gazda primului concurs feminin de pescuit la biban din România

ro

16 Jun, 2022 13:06 1457 Marime text
Bibaniada. Sursă:  Asociația Cultural Tradițională a Femeilor din Delta Dunării – Rusalca
  • Organizatorii anunță și un festival gastronomic în care capturile de biban se vor transforma într-o demonstrație de gătit saramuri și alte delicatese pescărești.

Primul concurs feminin de pescuit la biban din România va avea loc sâmbătă, 18 iunie, în Delta Dunării, la Mila 23 în cadrul Festivalului muzical și gastronomic organizat de Asociația Cultural Tradițională a Femeilor din Delta Dunării – Rusalca și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
 
Conform unui comunicat remis astăzi, 16 iunie, concursul de pescuit este inspirat de tradiția din satul Mila 23, unde, în fiecare an în luna iunie, după ce se încheie perioada de prohibiție, femeile din sat ies la pescuit de biban.
 

„Acest concurs a fost unul dintre ultimele proiecte în care s-a implicat tatăl meu. I-a fost foarte drag, pentru că voia să ajute comunitatea să se pună cât mai bine în valoare.

Energia pe care femeile din corul Rusalca o depun în promovarea tradițiilor locului este molipsitoare, iar acest eveniment își propune nu doar să reconecteze oamenii la natură, ci și să ofere o platformă de exprimare pentru jumătate din populația satului Mila 23. Le doresc succes pescărițelor, atât la pescuit cât și la gătit!“, spune Ivona Potzaichin-Rusu, președinta Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

 
Organizatorii anunță și un festival gastronomic în care capturile de biban se vor transforma într-o demonstrație de gătit saramuri și alte delicatese pescărești, care vor putea fi degustate de publicul prezent la eveniment.

 „În inima Deltei există pescărițe care știu să folosească lanseta, așadar invităm și pescărițele din toată țara să ni se alăture și să facem echipe. De asemenea, îi așteptăm la Mila 23 și pe toți cei care cred că pescuitul este doar pentru bărbați, să se convingă personal că nu este așa.

Ducem mai departe tradițiile locuitorilor din Mila 23, completând astfel bogata oferta de ecoturism din zonă și îmbogățind experiența turistică în Deltă“, completează Lucica Buhaev, președinta Asociației Rusalca


Particianții vor fi încântați de corurile Rusalca (Mila 23), Sinicka (Mila 23), Veselka (Caraorman), Rebalka (Crișan), Ansamblul de dans de la Sulina, Folk Band Zagăn din Sarichioi, Duo vocal și garmoșcă din Ghindărești, și Diana & Alexandra - Duo vioară și garmoșcă din Tulcea, care dețin un repertoriu impresionant de cântece și dansuri tradiționale lipovenești și ucrainene.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii