Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție, șoferi! Circulația pe strada Panait Cerna din Constanța, reconfigurată (GALERIE FOTO)

ro

31 Jul, 2023 12:43 1225 Marime text
Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
  • De astăzi, 31 iulie 2023, se vor institui restricții de circulație pe strada Panait Cerna din zona Stadionului Farul, „Gheorghe Hagi“.
 
Primăria Municipiului Constanța a anuțat noi reguli de circulație pe strada Panait Cerna din zona Vechiului Stadion Farul, „Gheorghe Hagi“.
 
Începând de astăzi, 31 iulie 2023, circulația autovehiculelor se realizează în ambele sensuri pe strada Panait Cerna. Instituirea acestei măsuri are caracter temporar și este corelată cu lucrările de demolare a stadionului „Gheorghe Hagi“.
 
Decizia a fost luată cu scopul fluidizării traficului rutier, întrucât circulația autovehiculelor de mare tonaj se desfășoară pe străzile adiacente stadionului, și are ca scop principal reducerea pe cât posibil a disconfortului creat celor ce locuiesc sau tranzitează zona.
 
Implementarea acestei măsuri se realizează cu aprobarea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier și având avizul Comisiei de Circulație, a mai precizat sursa citată.
 
Lucrările de montare a indicatoarelor rutiere și de aplicare a noilor marcaje rutiere sunt executate de angajații Confort Urban.
 
În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, a adăugat sursa precizată.

Citește și:


Știri Constanța. Decizii luate de Consiliul Local Municipal ce vizează mai multe școli din Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii