Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:42 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputat în Consiliul Local al orașului-partener Odesa, în vizită la Constanța

ro

16 May, 2022 15:32 1352 Marime text
foto: Primăria Constanța

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit-o luni, 16 mai, în vizită de lucru, pe Natalia Jukova, deputat în Consiliul Local al orașului-partener Odesa, Ucraina.

Au fost prezentate cu această ocazie măsurile de sprijin adoptate de către Primăria municipiului Constanța față de refugiații din Ucraina aflați temporar sau permanent pe raza municipiului Constanța, precum și măsurile de sprijin ale municipalității față de orașul-partener Odesa, în actualul context provocat de invazia militară rusă în Ucraina.

Conform Primăriei Constanța, primarul Vergil Chițac a prezentat, sintetic, principalele măsuri și inițiative ale municipalității privind sprijinul acordat refugiaților din Ucraina și orașului-partener Odesa.

Printre acestea se numără facilitarea funcționării Centrului de colectare a donațiilor efectuate în scopul sprijinirii refugiaților din Ucraina, Centru deschis la Pavilionul Expozițional (în acest sens, U.A.T. Municipiul Constanța a asigurat, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, colectarea ajutoarelor umanitare primite în scopul sprijinirii refugiaților din Ucraina – alimente neperisabile, haine, pături, perne, produse de igienă sau medicamente, atât de la persoane fizice cât și de la persoane juridice, ajutoare care ulterior au fost distribuite refugiaților din Ucraina). 

De asemenea, se are în vedere facilitarea deschiderii și funcționării, în Constanța, a unui Hub umanitar și logistic destinat colectării și managerierii, în colaborare cu partenerul desemnat în acest sens de către Primăria Odesa (Fundația Manifestul Păcii / Manifest Mira), a donațiilor și sprijinului umanitar internațional, național și local destinate municipiului Odesa. 

Totodată, a fost trimis un sprijin umanitar transmis de către Primăria municipiului Istanbul, Turcia, către municipiul Odesa prin intermediul municipalității Constanța (în acest sens, s-a realizat sprijin privind tranzitarea și transportul spre Odesa a sprijinului umanitar din partea Primăriei orașului Istanbul);

S-au intermediat alte inițiative de sprijin umanitar internațional destinate Primăriei municipiului Odesa și s-au alocat cu titlu gratuit la chirie a unor locuințe aflate în Campusul „Henri Coandă” pentru refugiații din Ucraina, prin intermediul Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța.


Potrivit sursei citate, o altă măsură a fost reprezentată de facilitarea derulării proiectului susținerii unor cursuri în limba ucraineană dedicate copiilor cu vârste între 3 și 14 ani, la Școala Gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu” din Constanța.

În viitorul apropiat, prin intermediul Fundației Pontica a municipalității, se vor pregăti mai multe inițiative de sprijin umanitar destinate, de pe o parte, refugiaților ucraineni din Constanța, pe de altă parte orașului-partener Odesa, printre care - colectarea de donații de la diferiți agenți economici reprezentați în municipiul Constanța (donații constând în produse de primă necesitate; în momentul de față, municipalitatea are în derulare inițiative de parteneriat cu mai mulți agenți economici din municipiu) și obținerea unui sprijin financiar internațional pentru orașul Odesa, intermediat de municipalitatea Constanța.

Primăria municipiului Constanța a sprijinit, de asemenea, inițiativa orașului-partener Odesa de a include centrul istoric al orașului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Natalia Jukova a mulțumit municipalițății pentru sprijinul acordat refugiaților din Ucraina sosiți în Constanța, precum și pentru sprijinul acordat orașului-partener Odesa, Ucraina, transmițând, în acest sens, recunoștința primarului municipiului Odesa, Ghennadi Truhanov, pentru solidaritatea cu Odesa și cu Ucraina manifestată în această perioadă, tragică pentru oraș și pentru întreaga țară.


Aceasta a înmânat primarului municipiului Constanța o scrisoare de mulțumire din partea omologului său din Odesa, în care Ghennadi Truhanov își exprimă recunoștința pentru solidaritatea și sprijinul față de Ucraina, față de orașul Odesa și față de locuitorii acestuia, mai precizează sursa citată. 

În cadrul întrevederii, a fost subliniat faptul că „prietenia adevărată nu cunoaște granițe”, iar primarul Ghennadi Truhanov îl invită pe omologul său din Constanța să viziteze orașul Odesa, pentru „a celebra împreună, în acest oraș minunat, victoria Ucrainei” în actualul război.  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii