Deputații juriști au decis Centrele omerciale cu o suprafață de până la 15.000 de metri pătrați, pot fi deschise în timpul Stării de Alertă
Deputații juriști au decis: Centrele omerciale cu o suprafață de până la 15.000 de metri pătrați, pot fi
13 May, 2020 18:59
ZIUA de Constanta
2263
Marime text
Deputații juriști au fost convocați pentru o nouă ședință a comisiei, după ce legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă a fost adoptată greșit, scrie digi24.ro.
În lege au fost introduse mai multe sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități, însă deputații juriști au respins articolul care prevede măsurile respective. Altfel spus, deputații au stabilit pedepse pentru fapte care nu există.
Liderii de grup au decis să revină asupra amendamentului neconstituțional adoptat în Comisia Juridică, amendament care prevede că legea intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial. Dacă amendamentul este respins, legea poate intra în vigoare cel mai devreme la începutul săptămânii viitoare. Asta înseamnă că în ultimele zile ale săptămânii, vineri, sâmbătă și duminică, nu pot fi impuse restricții.
Noul raport elaborat de deputații din Comisia Juridică cuprinde mai multe modificări printre care introducerea printre magazinele care pot fi deschise în perioada stării de alertă a mall-urilor mici, cu o suprafață de până la 15.000 de metri pătrați. De asemenea, pot fi deschise terasele pe perioada stării de urgență. Conform legii, cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, în spațiile comerciale și în transportul în comun.
A fost păstrat amendamentul care prevede intrarea în vigoare a legii la data publicării în Monitorul Oficial, pentru a acoperi și perioada 15-18 mai, chiar dacă articolul este neconstituțional. Dacă legea nu este contestată la CCR, produce efecte după publicarea în Monitor.
În legea care reglementează starea de alertă, au fost introduse toate măsurile prin care autoritățile pot institui carantina, izolarea sau măsuri de restricționare a circulației. Sunt prevăzute și amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor. De asemenea, autoritățile pot, în baza legii, restricționa organizărea și desfășurărarea unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.
Se poate restrânge sau interzice circulația persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite.
Pot fi făcute achiziții prin negociere directă, fără publicarea în prealabil a anunțului.
Starea de alertă se declară prin Hotărâre a guvernului, aprobată în termen de 5 zile de Parlament, dacă se aplică la peste jumătate din teritoriul național.
Parlamentul lasă posibilitatea ca după starea de alertă, dacă situația o impune, să se revină la starea de urgență. „Măsurile aplicate pe durata stării de alertă se reevaluează în cazul instituirii stării de urgență potrivit art. 93 din Constituția României, republicată, în baza analizei factorilor de risc”, se precizează în lege.
Ministerul Educaţiei și Cercetării, prin inspectoratele școlare județene și al municipiului București are obligaţia de a asigura elevilor şi personalului didactic şi nedidactic implicat, pe toată durata activităţilor didactice desfășurate în clasă, numărul necesar de măşti de protecţie ce vor fi purtate obligatoriu în spaţiile închise din incinta unităţilor de învăţământ.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii