Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:17 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Raluca Turcan „Am depus un proiect de lege prin care se vor stopa fraudele legate de concediile medicale fictive“

ro

07 Apr, 2023 15:41 1259 Marime text
Raluca Turcan. Foto: Facebook/Raluca TurcanDeputatul Raluca Turcan a precizat printr-un mesaj transmis pe pagina de facebook că a depus un proiect de lege prin care se vor stopa fraudele legate de concediile medicale fictive.

„În doar 2 luni de la începutul anului 2023 s-au solicitat deja sume însumând 60% din bugetul pe întregul an pentru plata concediilor medicale.
Proiectul pe care l-am inițiat propune un mecanism de control al concediilor medicale. Acesta se realizează la domiciliu sau la adresa indicată de beneficiarii de concedii medicale, în intervalul de timp şi în condiţiile stabilite prin lege.
Va fi realizat de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agențiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, însoțiți de către personal din cadrul poliției comunitare / locale.
Se vor respecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti garantate de Constituţia României și se va garanta inviolabilitatea domiciliului sau a reședinței asiguratului.
Persoanele care nu vor face această declarație, nu vor fi la adresa indicată sau nu vor permite verificarea – nu vor primi sumele cuvenite pe zilele de concediu medical.
Trebuie să fim responsabili cu puținii bani pe care îi avem la dispoziție pentru plata concediilor medicale.
Concediile medicale trebuie să fie acordate exclusiv persoanelor care au nevoie de ele și care sunt cu adevărat în incapacitate de a munci temporar. Ele nu trebuie văzute drept o sursă de venit sau o formă de a „chiuli” de la muncă prejudiciind, astfel, bugetul destinat sănătății.
Nu ar mai trebui să avem situații în care cineva își ia concediu medical pentru a merge la pescuit sau a se ocupa de alte treburi din gospodărie.
În doar 2 luni de la începutul anului 2023 s-au solicitat deja sume însumând 60% din bugetul pe întregul an“ - a transmis Raluca Turcan.


Situația la zi:
Prin Legea Bugetului de Stat pe 2023 s-au aprobat fonduri în suma de 3,7 mlrd lei;

„La data de 28.02.2023 obligațiile restante de plată înregistrate sunt în sumă de 2.2 mlrd lei, iar neasigurarea plăților la termenele legale prevăzute de actele normative în vigoare poate genera cheltuieli suplimentare asupra bugetului FNUASS ca urmare a acționării în instanță, pentru recuperarea debitelor, de către beneficiarii prevederilor OUG nr.158/2005.

Prin inițiativa legislativă propusă venim cu soluții concrete pentru a stopa risipa și eventualele fraude introducând obligația persoanelor care intră în concediu medical (care NU SUNT INTERNATE) pentru incapacitate temporară de muncă de a declara adresa la care vor fi pe perioada concediului și de a permite controlul în intervalul de timp declarat“ - a mai precizat Raluca Turcan.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii