Deputatul USR, Stelian Ion critică numirea lui Nicu Marcu la ORNISS- „Premierul Nordis pare preocupat în continuare de mici găinării și combinații“
Deputatul USR, Stelian Ion critică numirea lui Nicu Marcu la ORNISS- „Premierul Nordis pare preocupat în continuare


Potrivit unei postări de pe pagina de socializare, acesta consideră că numirea ar trebui să fie bazată pe merit, nu pe recompense politice. El subliniază scandalul legat de conducerea ASF, unde Marcu a fost responsabil pentru un sistem de salarii și beneficii excesive, în timp ce societăți de asigurări au falimentat, afectând cetățenii.
Ce spune Stelian Ion
Puțini români știu cât de importantă este instituția ORNISS – Oficiul care verifică accesul la informații clasificate. De integritatea acestei structuri depinde siguranța națională, pentru că ea decide cine are voie să afle și să lucreze cu secrete de stat. Tocmai de aceea, numirea la conducerea ORNISS ar trebui să fie un act de maximă responsabilitate, nu o răsplată politică.
În ciuda scandalului legat de conducerea ASF, Nicu Marcu a fost numit la șefia ORNISS. Vorbim de un om care a girat un sistem bazat pe salarii nesimțite, sporuri astronomice și beneficii nemeritate, în timp ce mai multe societăți de asigurări au intrat în faliment, păgubind mii de români. Aceste colapsuri au dus la scumpirea RCA-ului pentru toată lumea. În loc de răspundere, Nicu Marcu este promovat. E o insultă adusă cetățenilor corecți care plătesc taxe și se așteaptă la o minimă decență din partea statului.
Mai grav e că, în loc ca DNA să facă urgent lumină în acest caz, pare că face eforturi să-l "spele" pe Marcu. Înlocuirea procurorului de caz din acel dosar e un semnal îngrijorător. Când procurorii încep să devină complici și politicienii se ocupă de aranjamente pentru sinecuri, nu mai vorbim de guvernare, ci de bătaie de joc.
Premierul Nordis pare preocupat în continuare de mici găinării și combinații. Iar DNA în epoca Voineag pare preocupată mai mult de aranjamente sulfuroase și protecția unor șmecheri decât să se ocupe serios de combaterea corupției.- a punctat Stelian Ion.
Citește și:
Deputatul USR, Stelian Ion- „Vergil Chițac nu a avut nicio contribuție reală la reabilitarea Cazinoului“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp