Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:26 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatului Chirilă i-a crescut doar asigurarea de viaţă

ro

02 Nov, 2010 00:00 1975 Marime text
declaratii_chirila_-_constantin_chirila.jpgChiar dacă până pe 3 noiembrie ar fi trebuit să vedem declaraţiile de avere ale tuturor deputaţilor şi senatorilor constănţeni "expuse" public, acest lucru nu se întâmplă decât în cazul câtorva, cel mai recent deputat care şi-a făcut publică averea fiind Constantin Chirilă.

Deputatul PDL Constantin Chirilă a reuşit să-şi depună declaraţia de avere pentru anul anterior pe 20 octombrie. Acesta a specificat că are trei terenuri, unul forestier în comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, şi două agricole în comuna Cristeşti, judeţul Iaşi. Aceste terenuri erau în posesia deputatului şi anul trecut. La capitolul imobile, Constantin Chirilă a trecut o casă de locuit în Constanţa şi două apartamente, precum şi o casă de locuit în comuna Cristeşti. Nici la acest capitol nu există vreo schimbare în comparaţie cu anul trecut. În 2009, deputatul a vândut un autoturism Fiat Grande Punto avariat (epavă) cu 11.050 lei. Mai prevăzător din fire, pedelistul a încheiat, conform declaraţiei de avere din 2009, două asigurări de viaţă şi pensie privată pentru el, în valoare de 37.759 lei şi una pentru soţia Aurora, de 7.660 lei. În declaraţia din acest an observăm că veniturile s-au înmulţit, motiv pentru care în contul deputatului sunt acum 48.615 lei, iar în contul soţiei 10.468 lei. În ceea ce priveşte plasamentele, investiţiile directe şi împrumuturile acordate, deputatul a precizat în declaraţie că deţine 85% din SC Contempo SRL Constanţa, 40% din SC S&T Real Estate SRL Bucureşti, 50% din SC Best Recovery SRL Iaşi, 50% din SC RNCC Consulting SRL Braşov, 50% din SC GA&Premium SRL, precum şi 33% din SC Gir Forest SRL. Comparativ, în declaraţia de anul trecut, Constantin Chirilă spunea că deţine numai 48,57% din SC Best Recovery SRL, atunci nu era acţionar la SC GA&Premium SRL şi la SC Gir Forest SRL, însă avea 50% din SC AJA Registrars SRL. Deputatul PDL are şi datorii, în valoare de 50.000 de lei, la Bogdan Dobre, în timp ce în declaraţia de avere de anul trecut scria că are datorii la Bank Leumi România - 14.100 de euro şi la Bogdan Dobre - 70.000 de lei. Veniturile familiei Chirilă se prezintă în declaraţia din 2010 în felul următor: Constantin a încasat, în 2009, 57.278 lei de la Camera Deputaţilor, soţia, Aurora - 25.801 lei de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, iar copiii Vlad şi Nicolae Radu au încasat o alocaţie de 252, respectiv 504 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii