Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:02 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deschiderea anului de instrucție în Forțele Navale Române (GALERIE FOTO)

ro

15 Jan, 2024 17:31 1188 Marime text
Sursa foto: Forțele Navale RomâneForțele Navale Române au marcat luni, 15 ianuarie, în garnizoanele București, Constanța, Brăila, Mangalia, Tulcea, Galați și Babadag, deschiderea noului an de instrucție, atât în cadrul unităților și porturilor militare, cât și la instituțiile militare de învățământ și formare profesională. 

Potrivit Forțelor Navale Române, în cadrul ceremoniilor militare, s-a dat citire mesajului șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, transmis cu prilejul deschiderii anului de instrucție, prin intermediul căruia a fost prezentat un bilanț al activităților desfășurate în anul precedent, precum obiectivele stabilite pentru anul în curs. De asemenea, viceamiralul Mihai Panait și-a exprimat aprecierea pentru efortul susținut și profesionalismul de care personalul din Forțele Navale Române a dat dovadă permanent în îndeplinirea sarcinilor și misiunilor încredințate.

Pentru noul an de instrucție, printre principalele obiective ale Forțelor Navale Române se numără următoarele: asigurarea capacității și reacției de acțiune ridicate, participarea la exercițiile și operațiile multinaționale desfășurate sub egidele NATO și UE, consolidarea nivelului de interoperabilitate alături de Aliați și parteneri, contribuția permanentă la asigurarea securității în zona de responsabilitate, derularea programelor de înzestrare pentru dotarea cu tehnică și echipamente moderne și interoperabile, revitalizarea tehnicii și echipamentelor militare existente pentru a răspunde cerințelor operaționale actuale, precum și continuarea modernizării platformelor de învățământ liceal, postliceal, universitar și de formare continuă din Forțele Navale Române.   

„Anul de instrucție 2024, prin obiectivele aprobate și asumate, trebuie să reprezinte anul în care, pe fondul bugetului aprobat, procesul de instruire să fie optimizat, prin folosirea judicioasă a componentelor de instruire virtuală, tehnică și tactică.
Ne vom îndeplini angajamentele asumate față de NATO și UE prin preluarea comenzii grupării navale permanente NATO de luptă contra minelor nr. 2 (SNMCMG-2), în semestrul al doilea al anului, și prin participarea la operațiile SEA GUARDIAN și EUNAVFOR MED IRINI în Marea Mediterană. De asemenea, vom participa la exerciții multinaționale și vom executa activități naționale specifice de instrucție, operații de luptă contra minelor și trageri cu toate categoriile de armament, în cadrul unor activități de instruire complexe, de tip întrunit și interinstituțional.
Am convingerea că, prin organizare, seriozitate și muncă susținută, ne vom îndeplini sarcinile și obiectivele și vom contribui la menținerea standardelor de performanță.”, a transmis șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, în mesajul său adresat cu ocazia deschiderii anului de instrucție.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii