Descoperire șocantă la Galați Un câine Amstaff a fost părăsit în afara orașului! Animalul, legat de un copac și lăsat în focul de căldură (GALERIE FOTO)
Descoperire șocantă la Galați: Un câine Amstaff a fost părăsit în afara orașului! Animalul, legat de un
21 Jul, 2023 13:46
ZIUA de Constanta
1266
Marime text
- Un câine de rasă Amstaff a fost abandonat într-o zonă extravilană din Municipiul Galați.
- Era legat cu o sârmă de un copac.
Potrivit unei informări din partea Inspectoratului de Poliție Județean din Galați, ieri, pe 20 iulie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Galați au fost sesizați prin apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență, 112, cu privire la faptul că un exemplar canin care ar aparține unei rase periculoase conform O.U.G 55 / 2002, ar fi fost abandonat după ce a fost legat cu o sârmă de un copac, într-o zonă extravilană a municipiului Galați.
În baza celor sesizate, un echipaj al biroului s-a deplasat la fața locului unde a fost găsit exemplarul canin din rasa Amstaff, mascul, nesterilizat, expus la temperaturi caniculare, predispus la insolație și deshidratare.
Constatându-se starea de pericol în care se află animalul, a fost emis de îndată ordin de plasare în adăpost, acesta fiind încredințat reprezentanților Serviciului de Gestionare a Câinilor fără stăpân Galați, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor Galați, pentru identificarea deținătorului exemplarului canin, stabilirea împrejurărilor în care acest câine a fost legat și abandonat, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun conform prevederilor din Legea 205/2004 republicată privind protecția animalelor, a mai punctat sursa citată.
Citește și:
Caz șocant în Galați!: Un bărbat din satul Roșcani a fost omorât de un câine Amstaff când îl hrănea! Ulterior, a atacat și o minoră de 14 ani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii