Detalii noi despre starea de sănătate a militarilor răniţi în accidentul din Argeş. Pacienţii sunt internaţi la Spitalul Militar Bucureşti
Detalii noi despre starea de sănătate a militarilor răniţi în accidentul din Argeş. Pacienţii sunt internaţi
01 Jul, 2017 14:50
ZIUA de Constanta
7558
Marime text
Starea generală de sănătate a celor șase militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte, victime ale accidentului rutier care a loc, în data de 29 iunie, transferați în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central 'Dr. Carol Davila' (SUUMC) este bună, pacienții fiind echilibrați hemodinamic și respirator, conștienți și cooperanți, orientați temporo-spațial, fără semen de deficit motor.
Din evaluarea zilnică, clinică și paraclinică, realizată de către echipa medicală multidisciplinară, constituită din medici specialiști în neurochirurgie; chirurgie toracică; ATI; ortopedie-traumatologie, oftalmologie și imagistică medicală, au rezultat următoarele evoluții, după cum urmează:
1. În cazul pacientului diagnosticat cu: Politraumatism prin accident rutier; Traumatism cranio-cerebral minor; Contuzie torace cu fracturi sternale fără deplasare, Traumatism vertebral toraco-lombar cu fracturi tasare T 11, T 12, fără semne neurologice, pacient internat în Secția Clinică Chirurgie Toracică;
— După examinarea RMN s-a montat un guler cervical;
— La nivelul ochiului drept, pacientul a dezvoltat un hematom palpebral superior și inferior, fără deviație strabică la care s-a asociat și o hemoragie subconjunctivală în jumătatea temporală;
— I s-au efectuat manevrele chirurgicale pentru toaletarea și pansamentul plăgilor;
— Din punct de vedere oftalmologic se face lavajul pleoapelor și cel subconjunctival, dimineața și seara, aplicarea de pansamente sterile, cu indicație de examinarea biomiocroscopică a ochiului afectat (ochi drept).
2. În cazul pacientului diagnosticat cu: Politraumatism prin accident rutier; Contuzie toracică ușoară; Traumatism vertebral cervico-toracic C7, C1; Contuzie abdominal; Contuzie minoră genunchi drept — pacientul este internat în Secția Neurochirurgie;
— Examinarea RMN nu a evidențiat traiecte de fractură ci doar protuzii discale preexistente și modificări inflamatorii în articulațiile sterno-costale în contextual traumatic.
— Fără indicație neurochirurgicală, în prezent.
3. În cazul pacientului diagnosticat cu: Politraumatism prin accident rutier; Contuzie severă toracică cu fracturi costale C2, C3, C4, C5 stânga și C10 dreapta, cu revărsat pelural bilateral; Traumatism vertebral lombar, cu fractură apofize transverse L2, L3 și L4 dreapta și L1 stânga, fără semne neurologice; contuzie abdominală minoră — pacientul este internat în Secția Neurochirurgie:
— După examinarea RMN s-a montat un guler cervical pentru traumatismul vertebral cervical cu hernie de disc C5-C6 și contuzie medulară;
— La examinarea imagistică au fost identificate fracturi apofize transversal L1 stânga, L2, L3, L4 drepte, fără semene și tulburări neurologice;

4. În cazul pacientului diagnosticat cu: Politraumatism prin accident rutier; Traumatism cranio-cerebral minor nivel I; Traumatism sternal minor; Fracturi arcuri costale C3 anterior și C4 posterior; Fractură luxație de pumn stâng cu fractură epifiză distal radius și stiloidă ulnară cu deplasare; Fractură maleolă tibială stângă, cu deplasare; Plagă înțepată față anterioară 1/3 medie gambă dreaptă; Plăgi escoriate prespinale gambă dreaptă — pacientul este internat în secția Ortopedie-Traumatologie
— În cursul zilei de ieri s-a intervenit chirurgical, practicându-se: reducerea deschisă și osteosinteza a maleolei tibiale interne stângi cu un sistem constituit din 2 boșe și șurub de titan de 4,5 mm; reducerea deschisă și osteosinteza pe fixator extern a fracturii epifizei distal stânga completă cu osteosinteza internă cu placă de titan și 8 șuruburi blocante; reducerea închisă și osteosinteza cu broșă centromedulară a falangei proximale a degetului II stâng; debridarea, toaletarea și pansarea plăgilor escoriate și sutura plăgilor prin tăiere de la nivelul feței posterioare a antebrațului stâng;
— Post-operator starea pacientului a fost una bună, sub tratament analgesic, anticoagulant, antibiotic și gastro-protector.
5. În cazul pacientului diagnosticat cu: Politraumatism prin accident rutier; Traumantism craniocerebral minor; Traumatism vertebral cervical C2, Contuzie genunchi drept; Contuzie minoră toraco-abdominală — pacientul este internat în Secția Neurochirurgie;
— La examinarea RMN de torace nu au fost evidențiate traiecte de fractură vertebrale ci doar un mic revărsat pleural bilateral și un posibil traiect de fractură coastă C9 stângă.

6. În cazul pacientului diagnosticat cu: Politraumatism prin accident rutier; Traumatism cranio-cerebral minor; contuzie toraco-pulmonară cu fractură de stern; Contuzie minoră abdominală; Policontuzii genunchi bilateral—pacientul este internat în Secția Clinică Chirurgie Toracică.
— Din evaluarea imagistică RMN și a chirurgiei toracice au rezultat următoarele diagnostice, asociate celor de la internare, respectiv: hemoptizii în cantitate mică, contuzie pulmonară bilateral, leziune micronodulară pulmonară bazală stângă, în observație etiologică
Toți pacienții sunt sub supraveghere medicală, urmând tratament pentru profilaxia durerilor, cortioterapie, antibioterapie, profilaxia ulcerului de stres și stabilizarea parametrilor biologici, fiind evaluați din punct de vedere neurologic, ortopedic și neurochirurgical, în evoluție.
În funcție de evoluția stării de sănătate echipa medicală multidisciplinară va decide etapele tratamentului medical și de începere a programului de recuperare și a celui de asistență psihologică de specialitate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii