Dezastru în industria aviației românești. Pandemia a redus drastic numărul pasagerilor. Previziuni pentru țară și Constanța
Dezastru în industria aviației românești. Pandemia a redus drastic numărul pasagerilor. Previziuni pentru
25 Aug, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
1944
Marime text
- O scădere de 61% din numărul total de pasageri pentru zborurile operate din România
- Luna iulie a fost cea mai dezastruoasă pentru industrie
- Scăderea în iulie a fost de 75% față de aceeași perioadă a anului 2019
- La Constanța, în prezent, operează un singur zbor către Londra
David Ciceo a vorbit despre niște cifre care poziționează domeniul aviației într-o situație fără precedent. Scăderi de peste 60 de procente față de anul trecut sunt înregistrate pe majoritatea aeroporturilor din România, ceea ce înseamnă un număr de pasageri foarte mic față de istoria curselor aeriene din țară.
Luna iulie este una dintre cele mai afectate. Conform datelor, scăderea a fost de 75% față de iulie 2019, ceea ce înseamnă o dificultate atât pentru companiile aeriene românești, cât și pentru aeroporturi.
„A fost afectată întreaga aviație mondială. Punctual, în ceea ce privește aeroporturile din România, traficul pe primele 6 luni a scăzut, de la 10,7 milioane în 2019, cu 61% la aproximativ 4 milioane de pasageri. Scăderea în luna iulie este și mai mare. În luna iulie 2020 față de 2019 traficul pe aeroporturile din România a scăzut cu 75%. La fel au scăzut și veniturile. Din estimările pe care le-am făcut noi, considerăm că acest an se va termia cu o scădere de aproximativ 61%, dacă în 2019 traficul aerian din România a depășit 23 de milioane de pasageri, la finalul acestui an estimăm doar 9 milioane de pasageri. Pentru a gestiona această criză fără precedent, a fost un efort deosebit din partea tuturor directorilor și a instituțiilor. Noi am avut ședințe aproape săptămânal, ședințe cu companiile aeriene, cu Ministerul Transporturilor, pe plan european. Avem o situație stabilă financiar – toate aeroporturile din România. În primul rând, pentru că am luat măsuri foarte repede. Asociația a promovat un demers pentru obținerea unor ajutoare de stat. Deja a fost aprobat un memorandum. Se vor acoperi pierderile pentru anumite aeroporturi care depășesc 200 de mii de pasageri. O valoare de 22 de milioane de lei vor primi șase aeroporturi. Aeroporturile sub 200 de mii de pasageri vor primi subvenții direct”, a spus David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și directorul aeroportului din Cluj.
Aeroportul din Cluj
La Cluj, David Ciceo, directorul aeroportului a găsit soluții pentru a salva angajații să nu fie dați afară. Mulți au fost recalificați și au reușit să rămână la muncă, chiar dacă săptămâna de muncă a urmat un model nordic, fiind vorba de o reducere de la 5 la 4 zile de muncă.
„Pe Aeroportul din Cluj a fost o scădere de trafic de aproximativ 70%. La fel au fost și veniturile proprii. Aeroportul din Cluj a luat foarte repede măsuri de reducerea costurilor, anulări ale contractelor, foarte mulți angajați au fost în șomaj tehnic, reducerea săptămânii de lucru de la 5 la 4 zile și renegocierea unor contracte. S-a stabilizat situația la Aeroportul din Cluj, cu o situație financiară stabilă. Nu a trebuit să facem reduceri de personal pentru că i-am recalificat. Am găsit soluții. Ne așteptăm ca pe august să avem 30% din traficul din august 2019. Dacă în anul 2019 am avut peste 300 de mii de pasageri într-o lună, anul acesta ne așteptăm la 100 de mii de pasager”, a adăugat David Ciceo, care are și funcția de director al Aeroportului din Cluj.
Aeroportul Otopeni
Florin Dimitrescu, directorul Aeroportului Henri Coandă Otopeni a punctat că, în prezent, aeroportul funcționează undeva la 25% din numărul de pasageri. Aeroportul Otopeni este cel mai mare din România, iar problemele cauzate de pierderile survenite din lipsa zborurilor a dus și la probleme cu contractele cu spațiile comerciale din aeroport.
„Fiind cel mai mare aeroport din România, suntem în mod direct afectați. Suntem undeva la 25% din numărul de pasageri. Numărul de zboruri este puțin mai crescut, dar numărul de pasageri este încă redus. Am găsit modalități prin care am redus procentual contractele, dar există nemulțumiri din partea multora, pentru că aeroportul a fost considerat ca spațiu comercial, astfel încât autoritățile au interzis prestarea de servicii în cadrul aeroportului. Suntem într-o procedură de negociere continuă. Încercăm să salvăm fiecare contract de închiriere și să ne ajustăm atât cu partenerii care își desfășoară activitatea în aeroport, cât și cu companiile aeriene.
Când a început pandemia, am luat trei cazuri. Partea descendentă pentru noi a fost cea mai pesimistă, economic vorbind, ca și număr de zboruri. Au fost trei luni de zile de închidere, deși aeroportul fiind deschis non-stop, având cazuri particulare, atât zboruri cargo, cât și cu zboruri de pasageri readuși în țară, prin zboruri speciale. Acum ne uităm la partea ascendentă, la revenirea zborurilor. Încercăm să luăm toate măsurile să încurajăm pasagerii”, a punctat Florin Dimitrescu, directorul Aeroportului Henri Coandă Otopeni.
Aeroportul Mihail Kogălniceanu
La Constanța, lucrurile au mers bine datorită prezenței armatei SUA și a zborurilor de repatriere, în prezent fiind vorba de un singur zbor către Londra, operat de Wizz Air care pleacă de pe aeroportul din Dobrogea. Bogdan Artagea, directorul aeroportului, a punctat că nu au fost făcute restructurări și nici nu există probleme în instanță cu angajații sau partenerii.„S-a resimțit și la Kogălniceanu această pandemie, dar în toată această perioadă aeroportul a fost închis. Am funcționat la capacitate maximă, având în vedere că suntem un aeroport strategic. Am deservit atât armata SUA, cât și NATO. Am deservit aeronavele cu repatriați după cum bine știți. Traficul de pasageri a scăzut undeva la 56%. Numărul de zboruri s-a dublat în toată această perioadă. Am redus cheltuielile și vom ține oamenii la muncă. Vom ieși din această situație, bineînțeles, vom reîncepe cursele cu Istanbul, Austria va începe și ea. Suntem în negocieri cu două mari companii. Pentru una vrem să facem HUB la Constanța. Mai suntem cu o companie în negocieri pentru a începe zborurile din vara viitoare.
Vara aceasta, a aterizat Wizz Air, cu Londra. A fost și cursa de Austria, dar s-a anulat după ce s-au impus restricțiile. Trebuia să înceapă Taromul, dar neavând pasageri au anulat fiecare cursă. Volum de oameni – poți face curse care zboară undeva la 75% din capacitate, depinde de perioadă. Un avion are 230 de locuri, a zburat și cu 230, dar și cu 137. Până în perioada aceasta, avem undeva la 30.000 de pasageri anul acesta”, a spus Bogdan Artagea, directorul Aeroportului Mihail Kogălniceanu Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii