Dezbatere online. „Tratatul de Pace de la Paris și impactul asupra procesului de comunizare a României”
Dezbatere online. „Tratatul de Pace de la Paris și impactul asupra procesului de comunizare a României”
08 Feb, 2022 20:31
ZIUA de Constanta
1491
Marime text
„Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947) și impactul asupra procesului de comunizare a României”
Joi, 10 februarie 2022, între orele 13:00 – 16:00, IICCMER organizează dezbaterea „Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947) și impactul asupra procesului de comunizare a României”. Evenimentul se va desfășura on-line.
Dezbaterea își propune să aducă în atenția publicului evenimentul istoric care a stat la baza tuturor evoluțiilor statului român în perioada postbelică și, anume, Tratatul de Pace de la Paris, document semnat la 10 februarie 1947, între România și Puterile Aliate și Asociate, informează Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Semnarea acestui tratat internațional a reprezentat nu doar redobândirea, de facto, a statutului de țară independentă, ci și oficializarea prezenței trupelor sovietice pe teritoriul național, acestea din urmă devenind unul dintre cei mai importanți vectori în procesul de comunizare și sovietizare.
În cadrul evenimentului IICCMER vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Adrian CIOROIANU, Universitatea din București/Biblioteca Națională a României; dr. Matei CAZACU, CNRS Paris; dr. Silviu B. MOLDOVAN, CNSAS; dr. Mihaela TOADER, Director de Cercetare, IICCMER și conf. univ. dr. Adrian NICULESCU,Vicepreședinte, IICCMER. Dezbaterea va fi moderată de coordonatorul proiectului: Victor SĂMĂRTINEAN (cercetător, IICCMER).
Sursa foto: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii