Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbateri publice pentru conducta de transport gaze naturale Transgaz SA Mediaş. Două dintre ele, în judeţul Constanţa

ro

11 Dec, 2017 00:00 4352 Marime text

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului anunţă un şir de dezbateri publice privind proiectul „Conductă de transport gaze naturale Ţărmul Mării Negre - Podişor“, al beneficiarului SNTGN Transgaz SA Mediaş.
 
Autoritatea de mediu a informat publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului, care integrează concluziile studiului de evaluare adecvată pentru proiectul menţionat, ce vizează judeţele Constanţa, Călăraşi şi Giurgiu. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului poate emite sau respinge acordul de mediu. Raportul poate fi consultat la sediul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 294, Sector 6, Bucureşti, luni - joi, între orele 8.00 şi 16.30, şi vineri, între orele 8.00 şi 14.00, şi la sediul SNTGN Transgaz SA Mediaş, din Mediaş, strada Unirii nr. 6, judeţul Sibiu, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 13.00.
 
Dezbaterile publice pe tema raportului privind impactul asupra mediului vor avea loc după cum urmează: în data de 27.12.2017, în judeţul Constanţa, localitatea Peştera, la Căminul Cultural, începând cu ora 10.00; în data de 27.12.2017, în judeţul Constanţa, localitatea Tuzla, la Casa de Cultură, începând cu ora 14.00; în data de 28.12.2017, în judeţul Călăraşi, localitatea Borcea, la Căminul Cultural, începând cu ora 10.00; în data de 28.12.2017, în judeţul Călăraşi, localitatea Dorobanţu, la sediul Primăriei Dorobanţu, începând cu ora 14.00; în data de 28.12.2017, în judeţul Giurgiu, localitatea Greaca, la sediul Primăriei Greaca, începând cu ora 10.00; în data de 28.12.2017, în judeţul Giurgiu, localitatea Schitu, la Consiliul Local Schitu, începând cu ora 14.00. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii, opinii şi observaţii privind documentele menţionate, la sediul ANPM din Splaiul Independenţei nr. 294, Sector 6, Bucureşti, până la data de 27.12.2017.

Justificarea necesităţii proiectului 

În prezent, gazele naturale extrase din Marea Neagră sunt adunate în terminalul Midia, iar de aici sunt transportate spre SNT prin conducta DN 500/600 Midia - Taşaul, conductă aparţinând PetroMar. De la Taşaul, o parte din gaze sunt direcţionate spre Constanţa prin conducta DN 500 Taşaul - Constanţa, iar restul, spre SNT, prin conducta DN 600 Taşaul - Mihai Bravu. Deoarece la parametrii actuali ai conductelor prin care se preiau gazele din structura Marea Neagră în SNT nu sunt posibile preluări cantitative suplimentare, Transgaz intenţionează extinderea SNT în baza acordurilor de cooperare cu titularii licenţelor de explorare şi exploatare a perimetrelor din Marea Neagră, precum şi în baza unui studiu de piaţă, cu scopul creării unui punct suplimentar de preluare a gazelor naturale provenite din structura marină şi realizării unei conducte noi din punctul de preluare a gazelor marine, zona localităţii Vadu, până în conducta Tranzit 1 (zona localităţii Grădina).
 
SNTGN Transgaz SA a încheiat, în luna decembrie 2015, un acord de cooperare cu Black Sea Oil & Gas SRL, Petro Ventures Europe B.V. şi Gas Plus International B.V., cu scopul preluării în SNT a gazelor din Marea Neagră provenite din perimetrul Midia XV. În acest sens, se impune extinderea SNT prin realizarea unei conducte de transport gaze naturale de la terminalul de gaze prevăzut a fi amplasat în zona localităţii Vadu, până la cuplarea în conducta existentă de transport internaţional de gaze Tranzit 1, proiectul fiind inclus în planul de dezvoltare al SNT pentru 2016-2025. Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului este SNTGN Transgaz SA Mediaş, operator licenţiat al Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale din România.

Conductă de transport gaze, staţie măsurare gaze şi sistem de teletransmisie a datelor digitale 

Formele fizice ale proiectului vor consta în: conductă de transport gaze naturale DN 500, îngropată la o adâncime de 1,10 m faţă de generatoarea superioară a conductei; două grupuri de robinete amplasate de-a lungul traseului conductei, în zona traversării căii ferate CF 804 Medgidia-Tulcea; o staţie măsurare gaze amplasată la interconectarea cu conducta Tranzit 1 (extravilanul localităţii Grădina); o staţie de protecţie catodică amplasată de-a lungul traseului conductei; instalaţii subterane de alimentare cu energie electrică a staţiei de protecţie catodică (SPC) Săcele; sistem de teletransmisie a datelor digitale (fibră optică). Suprafaţa totală estimată a fi ocupată temporar de culoarul de lucru este de cca 389.920 mp, suprafaţa estimată a fi ocupată temporar pentru realizarea instalaţiilor subterane de alimentare cu energie electrică (pentru SPC şi SMG) este de cca 3.600 mp, iar suprafaţa estimată a fi ocupată temporar pentru organizarea de şantier este de cca 7.500 mp.
 
Conducta se va monta subteran, la o adâncime de cca 1,1 m, între suprafaţa solului şi generatoarea ei superioară, cu excepţia subtraversării căilor de comunicaţii, unde adâncimea de pozare a conductei este de minimum 1,5 m. Conducta proiectată va asigura transportul gazelor naturale de la terminalul de gaze prevăzut a fi amplasat în zona localităţii Corbu până la conducta existentă de transport internaţional T1.
 
În zona localităţii Corbu, proiectul propus de SNTGN Transgaz SA va fi conectat cu obiectivul Staţie de tratare a gazelor - proiect de dezvoltare gaze naturale Midia, comuna Corbu, judeţul Constanţa, promovat de Black Sea Oil & Gas SRL. Planul Urbanistic Zonal care creează cadrul acestui proiect se află în procedură de evaluare de mediu pentru planuri şi programe, conform H.G. nr. 1076/2004, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, până în prezent fiind realizate şi disponibilizate studiul de evaluare adecvată şi raportul de mediu.
 
Proiectul este corelat cu cel privind „Extindere SNT prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct de preluare gaze Marea Neagră (zona localităţii Vadu) - la conducta Tranzit 1 (zona localităţii Grădina) - Alimentare cu energie electrică pentru staţia de măsurare gaze la punctul de cuplare în conducta Tranzit 1“, ce a fost reglementat prin clasarea Notificării nr. 5146RP/28.04.2017, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa. Avizele şi acordurile aferente proiectului au fost solicitate de Consiliul Judeţean Constanţa prin Certificatul de urbanism nr. 26 din 28.03.2017.

Despre SNTGN Transgaz SA 

Înfiinţată în 2000, SNTGN Transgaz SA are sediul social în municipiul Mediaş. Capitalul social subscris, de 117.738.440 de lei, integral vărsat, este compus din 11.773.844 de acţiuni. Firma este deţinută de Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei, cu 58,5096931811% din capitalul social, listă acţionari persoane juridice, cu 29,9196676974% din capitalul social, şi listă acţionari persoane fizice, cu 11,5706391215% din capitalul social. Administratorii companiei sunt Petru Ion Văduva - director general unic şi membru al Consiliului de Administraţie, Bogdan George Iliescu - membru al CA, Radu Ştefan Cernov - membru al CA, Ion Sterian - preşedintele CA, Ilie Laţa - împuternicit sucursală, director, Andrei Rizoiu - administrator. SNTGN Transgaz SA are ca obiect de activitate „transporturi prin conducte“.
 
Citeşte şi:


 
Corbu, Săcele, Grădina şi Cogealac Patru dezbateri publice pentru conducta de transport gaze naturale, realizată de TRANSGAZ Mediaş (document)
 
TRANSGAZ SA a primit răspuns de la APM Constanţa pentru conducta care traversează judeţul. Ce mai trebuie făcut (document+galerie foto)
 
TRANSGAZ va realiza o conductă de transport gaze naturale
De unde pleacă şi prin ce localităţi din judeţul Constanţa trece (galerie foto+document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii