Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DGA. Trei persoane trimise în judecată pentru dare de mită și trafic de migranți

ro

14 Sep, 2020 11:21 1441 Marime text
  • Dosarul penal a fost constituit ca urmare a denunțului formulat la Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu de către un agent de poliție de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
Ca urmare a activităților de urmărire penală efectuate de ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și trafic de migranți și a unui al treilea inculpat, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

Dosarul penal a fost constituit ca urmare a denunțului formulat la Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu de către un agent de poliție de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

În fapt, la data de 18 august a.c., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu controlând un autocar al unei firme de transport persoane pe relația Grecia - România, la intrarea în România, polițistul a depistat doi cetățeni sirieni, ascunși în compartimentul de odihnă al șoferilor, care intenționau să intre în mod fraudulos pe teritoriul României.

În acest context, cei doi șoferi ai autocarului au oferit cu titlu de mită polițistului de frontieră suma de 1.000 de euro, pentru a nu dispune măsurile legale de constatare a infracţiunii de trafic de migranţi și pentru a le permite continuarea călătoriei cetățenilor sirieni, situație pe care agentul de poliție a sesizat-o Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu.

Ca urmare, a fost constituită echipa operativă, coordonată de procuror, care l-a surprins în flagrant pe unul dintre șoferi, în timp ce remitea suma sus-menționată polițistului de frontieră.

Prin extinderea cercetărilor s-a stabilit că la activitatea infracțională a participat și un ghid din cadrul societății de transport internațional de persoane, care avea rolul de a-i ascunde pe cei doi cetățeni sirieni în momentul tranzitării punctelor de trecere a frontierei de pe traseu.

Din cercetări a mai rezultat faptul că cei doi cetățeni sirieni au fost preluați din Grecia și, în schimbul sumei de 1.500 de euro remisă celor trei inculpaţi, au călătorit către România, cu autocarul societăţii la care erau angajaţi aceştia.


Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, a transmis DGA. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii