DGPL Constanța derulează o campanie de informare a cetățenilor cu privire la importanța normelor de conviețuire socială și a dreptului de a păstra un mediu curat (FOTO)
DGPL Constanța derulează o campanie de informare a cetățenilor cu privire la importanța normelor de conviețuire
19 Sep, 2023 12:51
ZIUA de Constanta
944
Marime text
- În Constanța, din păcate, încă se mai distrug locurile de joacă și se încalcă regulile de conviețuire socială în spațiul public.
În Constanța, din păcate, încă se mai distrug locurile de joacă și se încalcă regulile de conviețuire socială în spațiul public, transmite un comunicat din partea Primăriei Constanța.
Se deschid locuri noi de joacă, se reamenajează cele existente și în câteva zile echipamentele sunt rupte sau murdărite.
De asemenea, nu este păstrată nici curățenia: se aruncă ambalaje și coji de semințe pe jos, se consumă alcool sau se fumează și se aruncă resturile de țigară în alte locuri decât cele special amenajate, iar lista ar putea continua.
Şi nu este vorba despre materialele de proastă calitate ale echipamentelor sau de faptul că nu se curăță locurile de joacă, ci despre comportamentul neadecvat al unora dintre noi. Trist este că tot din buzunarul nostru, al constănțenilor, sunt suportate costurile de reparații sau de igienizare a acestora.
Direcția Generală Poliția Locală Constanța derulează o campanie de informare a cetățenilor cu privire la importanța normelor de conviețuire socială și a dreptului de a păstra un mediu curat și sănătos pentru copiii noștri.
Constănțenii au fost informați la începutul acestei săptămâni în legătură cu obligațiile legale pe care le au cu privire la regulile de conviețuire și curățenie la locurile de joacă :
-Să nu distrugă echipamentele;
- Să nu murdărească mobilierul și dotările de agrement;
- Să nu deseneze pe bunurile publice;
- Să nu rupă/ fure florile;
- Să păstreze în bune condiții băncile;
- Să nu consume alcool;
-Să nu arunce hârtii, ambalaje, sticle sau alte obiecte, decât în cele special amenajate;
- Să nu fumeze;
-Să nu plimbe animalul de companie în interiorul locului de joacă și să strângă după acesta în proximitatea spațiului public, sau în orice loc.
„Vă rugăm și pe dumneavoastră să nu asistați impasibili la actele de vandalism sau alte fapte antisociale și să semnalați orice încălcare a legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro. – Direcția Generală Poliția Locală.
Nu uitați! Prețuiți bunurile publice și în special locurile de joacă ale copiilor noștri!
Numai împreună putem contribui la gestionarea bunurilor publice! ”, a încheiat sursa citată
Citește și:
Știri Constanța: Asfaltarea carosabilului continuă pe bulevardul 1 Decembrie 1918 (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii