DIICOT Bărbat reținut pentru trafic de droguri de mare risc. Ce s-a descoperit în urma perchezițiilor domiciliare (galerie foto)
DIICOT: Bărbat reținut pentru trafic de droguri de mare risc. Ce s-a descoperit în urma perchezițiilor domiciliare
19 Oct, 2019 13:41
ZIUA de Constanta
1949
Marime text
La data de 18.10.2019 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului V.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri de mare risc.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul V.L. a comercializat pe raza județului Satu Mare droguri de mare risc, respectiv MDMA, contra sumei de 20 lei/comprimat, drogurile fiind cumpărate din Olanda.
La data de data de 16.10.2019 și 17.10.2019 inculpatul a vândut cantitatea de 61 comprimate MDMA, de culoare roz, în formă dreptunghiulară, inscripționate, iar pe revers având ca logo un taur.
La data de 18.10.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca au organizat o acțiune de prindere în flagrant pe raza municipiului Satu Mare, în momentul în care inculpatul V.L. intenționa sa vândă,contra sumei de 4000 de lei,cantitatea de 100 de comprimate de ecstasy.
În urma a două percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului Satu Mare au fost ridicate în vederea confiscării alte 640 de comprimate de MDMA.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.
Perchezițiile domiciliare s-au realizat şi cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție.
Sursa foto : D.I.I.C.O.T.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii