DIICOT Evaziune fiscală de peste 7 milioane lei. Implicate 21 de societăți comerciale de tip fantomă
DIICOT: Evaziune fiscală de peste 7 milioane lei. Implicate 21 de societăți comerciale de tip fantomă
26 Mar, 2020 15:17
ZIUA de Constanta
1911
Marime text
La data de 25.03.2020, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Olt au aplicat măsura sechestrului asigurator pe bunurile mobile și imobile( 8 terenuri, o casa, 30 autocamioane) și conturile bancare deținute de mai multe persoane fizice și societăți comerciale, în valoare totală de 4.454.756 lei, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.
În cauză s-a stabilit că, în perioada 2012 – 2015, un număr de 5 suspecți au constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a-și obține avantaje fiscale prin crearea unui lanț de fraudare a TVA și de diminuare a bazei impozabile privind impozitul pe profit.
În acest circuit sunt implicate un număr de 21 societăți comerciale tip fantomă prin intermediul cărora au fost înregistrate operațiuni fictive și efectuate achiziții intracomunitare ilegale de bunuri(autotractoare), care au generat TVA deductibil la beneficiar.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat în urma acestor operațiuni se ridică la suma de 7.103.334 lei( TVA și impozit pe profit).
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii