Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:49 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Le transportau în Germania în scopul exploatării sexuale DIICOT. Grup infracțional organizat, destructurat de procurori. Cum își convingeau membrii victimele

ro

07 Apr, 2020 13:36 1722 Marime text

Prin rechizitoriul din data de 03.04.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.I., M.F., M.I., F.L., M.C.M., B.R.G., B.A., O.D.I., G.C., D.C., V.A.I., B.I., P.M., P.E. și C.T.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, în formă continuată, trafic de minori și proxenetism.

Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, încă de la începutul anului 2017, gruparea infracțională a recrutat mai multe tinere de pe raza municipiului București, a județului Giurgiu, dar și din diferite zone din Moldova, pe care le-a găzduit în municipiul București și ulterior le-a transportat sau asigurat transportul până în Germania în scopul exploatării sexuale precum și al încheierii de căsătorii de conveniență.

Membrii grupului infracțional organizat convingeau victimele de bunele intenții ale inculpatului M.I., în ceea ce le privește, dând senzația unei familii unite și primitoare și profitând de faptul că acestea aveau o situație familială sau materială precară, le obligau să practice prostituția și se ocupau cu controlarea, supravegherea, primirea și gestionarea sumelor de bani obținute.

Pentru a le convinge să practice prostituția și pentru a deveni asertive, inculpatul M.I. se folosea și de unii dintre membrii grupului infracțional organizat, care trebuiau să se apropie de tinere și să le controleze prin dezvoltarea unor relații sentimentale cu acestea, uneori victimele fiind obligate să consume substanțe psihotrope, devenind astfel dependente de grup.

Pentru intimidarea acestora, gruparea infracțională utiliza arme de foc dar și arme albe, deseori aplicându-le corecții fizice, atunci când victimele nu respectau indicațiile primite.

Banii obținuți din desfășurarea activităților infracționale erau cheltuiți pe teritoriul Germaniei pentru închirierea locațiilor unde se practica prostituția și pentru nevoile curente ale membrilor grupării infracționale, însă o mare parte dintre aceștia erau transferați în România fie direct, la purtător, fie prin intermediul serviciilor bancare de transfer financiar, sumele fiind împărțite în mai multe tranșe, pentru a nu trezi suspiciunea autorităților de aplicare a legii și a ascunde proveniența acestora.

Inculpatul M.I. obișnuia totodată să investească o parte din bani în achiziționarea de bijuterii din aur cu gramaje consistente și aducerea acestora în țară pentru ca veniturile ilicite să fie protejate de eventuale controale ale autorităților germane sau românești.


În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

Se face precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii