DIICOT Trafic și consum de droguri de mare risc în Brăila și Galați
DIICOT: Trafic și consum de droguri de mare risc în Brăila și Galați
23 Oct, 2019 17:38
ZIUA de Constanta
2428
Marime text

.jpg)
.jpg)
În urma acestor activități, au fost ridicate 17 doze de cocaină, în greutate totală de 13,7 grame, un grinder metalic ce conținea substanțe vegetale mărunțite, cu aspect de muguri, 10.500 de euro, 12.500 de lei și 300 de franci elvețieni, precum și 10 telefoane mobile.
Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna noiembrie 2018, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 46 de ani, toți din municipiul Brăila, ar fi constituit un grup infracțional care avea ca activitate traficul și consumul de droguri de mare risc, respectiv cocaină, pe raza municipiilor Galați și Brăila.
Cei trei au fost reținuți, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și S.A.S. din cadrul I.P.J. Brăila. De asemenea, la activități au participat jandarmi din cadrul I.J.J. Galați și I.J.J. Brăila.
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii