Din 1 mai, oficial în cursă Independentul Cristian Radu e hotărât să transforme Mangalia într-o metropolă europeană (Galerie foto)
Din 1 mai, oficial în cursă:Independentul Cristian Radu e hotărât să transforme Mangalia într-o metropolăChiar dacă a avut nevoie de 1.000 de semnături de la mangalioţi, şi asta pentru că aşa prevede legea în cazul candidaturilor independente, Cristian Radu a depus aproape 2.500. Aspirantul independent la Primăria Mangalia a fost însoţit la Biroul Electoral Municipal de echipa de susţinători, de consilieri, dar şi de voluntari. La ieşirea din sediu, Cristian Radu şi-a exprimat convingerea că, pe durata mandatului său de primar, Mangalia va deveni realmente un oraş european. De altfel, el are ca prioritate tocmai acest aspect, anume de a transforma cel mai important oraş din sudul litoralului într-un centru turistic de renume la nivel european.
De remarcat este că Radu a menţionat că programul său este constituit în doi paşi. Prima etapă este legată de rezolvarea problemelor stringente ale populaţiei, precum apa calda şi căldura, siguranţa cetăţeanului, locuinţele, dar şi locurile de muncă.
Cea de-a doua etapă vizează implementarea unor programe de investiţii în turism, extinderea sezonului estival la cinci-şase luni pe an, precum şi atragerea unor investitori strategici, reabilitarea tramei stradale din oraş, amenajarea de spaţii verzi şi crearea de locuri de joacă. Reforma administrativă reprezintă şi ea un punct important pe agenda lui Cristian Radu. Cei mai mulţi locuitori ai municipiului Mangalia susţin că Radu se prefigurează deja drept cel mai de temut contracandidat al actualului primar, Claudiu Tusac. Ulterior depunerii candidaturii, aspirantul independent la mandatul de primar al Mangaliei a sărbătorit 1 Mai alături de peste 4.500 de mangalioţi, care îl susţin în această campanie. Atmosfera a fost una de sărbătoare şi voie bună, la iarbă verde.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp