Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:41 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din bani publici Pavilionul Expoziţional, salon de nunţi şi botezuri (galerie foto)

ro

06 Oct, 2011 01:00 7884 Marime text
pavilion_-_pavilion.jpg„Se taxează la meniu. De la 150 de lei la 180 de lei pentru o persoană. Am avut evenimente de la 100 la 180 de persoane"

Inaugurat la finele lui noiembrie 2008, Pavilionul Expoziţional din Constanţa a scos din buzunarele constănţenilor (sub formă de credite bancare contractate de Consiliul Judeţean sau de fonduri din bugetul judeţului) nu mai puţin de 8 milioane de euro. O sumă pentru care vom plăti mult timp de acum înainte. Numeroase evenimente au fost organizate în locul care a devenit centrul evenimentelor expoziţionale, aşa cum fusese gândit, dar nu la nivelul aşteptat. Şi, cum locul este mai mult decât ofertant, proprietarul clădirii, Consiliul Judeţean Constanţa, şi administratorul Fundaţia Fantasio, s-au gândit bine şi au decis să-l folosească şi pentru organizarea de nunţi, botezuri şi alte soiuri de chermeze. Că doar, dacă se mai poate face un bănuţ în plus sau poate câştiga cineva de pe urma „monstruoasei" investiţii, de ce nu ar face-o?! Pe 2 august 2010, Fundaţia Fantasio a semnat contractul de asociere în participaţiune nr. 364 cu SC Taste-It Events&Catering SRL. Sediul societăţii este chiar la pavilion şi, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, asocierea are valabilitate timp de zece ani.

„Printr-o conjunctură fericită"

SC Taste-It Events&Catering SRL are, potrivit RECOM, ca unic asociat pe Aurelia Mot, iar de administrare se ocupă Onuţ-Cătălin Clenciu. Cum a ajuns societatea la Pavilion?! „Printr-o conjunctură fericită", aşa cum spune administratorul. „Au ajuns la mine... nici nu ştiu cum să spun... Au spus prin oraş şi aşa am aflat. În primul an, profitul nu a fost chiar mare, pentru că a fost vorba şi despre o investiţie iniţială foarte mare. În 2010 am avut două evenimente, în septembrie şi decembrie", spune Clenciu. Nu a ştiut să ne spună valoarea investiţiei iniţiale, însă a vorbit despre o participare financiară a firmei sale, dar şi de folosirea unei părţi din profit. Nu se organizează numai nunţi în cupola pavilionului, pentru că acesta este locul care face obiectul contractului. Ba chiar, a primit şi un nume: Kupolla Ballroom (http://www.facebook.com/Kupolla). Nici profitul pentru acest an nu a putut Clenciu să-l estimeze, dar ne-a „luminat" cât costă să-ţi organizezi nunta la pavilion: „Se taxează la meniu. De la 150 de lei la 180 de lei pentru o persoană. Am avut evenimente de la 100 la 180 de persoane. Amenajarea este făcută de firme de decoraţiuni". Am discutat şi cu Virgil Iosif, preşedintele Fundaţiei Fantasio, care spune că profitul este împărţit fifty-fifty. „Nu a vrut nimeni să se ocupe de cantină, pentru serviciile de catering pentru evenimente. Ne-am chinuit mult să găsim pe cineva. Şi, când am găsit, s-a ajuns la aceasta idee", a declarat Iosif. Nici preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Daniel Constantinescu, nu este străin de acest contract.

Kupolla a la Cafe Cafe

Spune că se încearcă recuperarea investiţiei şi că împărţirea profitului se face în conformitate cu Codul comercial al României. Dar se poate recupera o investiţie de 8 milioane de euro din nunţile de la Pavilion?! „Nu cred că se recuperează. Poate că este o completare la ce scot din organizarea de târguri", spune Onuţ-Cătălin Clenciu. Potrivit Registrului Comerţului, Clenciu este implicat în societăţile Paco SRL, Jeco SRL şi Cafe Cafe Restaurant SRL. La rândul său, Aurelia Mot, unicul asociat al SC Taste-It Events&Catering SRL, mai deţine părţi sociale în Lara Studio Design şi Abaco Mood. Precizăm că fotografiile cu Kupolla Ballroom au fost preluate de pe contul de Facebook cu acordul lui Onuţ-Cătălin Clenciu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii