Direcții de dezvoltare ale Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român Centrală de cogenerare pe platforma Petromidia și rețea de benzinării sub brandul Rompetrol
Direcții de dezvoltare ale Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român: Centrală de cogenerare pe platforma
07 Mar, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1695
Marime text
Consiliul de Administrație al Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român s-a reunit, săptămâna trecută, în prima ședință de lucru de la constituirea acestuia în octombrie anul trecut, context în care s-au aprobat principalele direcții de dezvoltare în perioada următoare.
„A fost o zi importantă, deoarece, în doar 4 luni de la înființare, Consiliul de Administrație al Fondului a aprobat două proiecte majore de investiții cu o valoare totală de circa 230 de milioane de dolari. Este un pas major pentru sectorul energetic local, care demonstrează angajamentul, încrederea și dorința acționarilor săi de a investi și a contribui la dezvoltarea economică a României. În perioada următoare, obiectivul Fondului va urmări implementarea rapidă a investițiilor aprobate, precum și identificarea altor oportunități de investiții în sectorul energetic“, a declarat Iskander Abdibaitov, directorul general al Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român.
Cei doi acționari ai Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român sunt Ministerul Energiei, prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (20%), și KMG International (80%), acesta fiind parte a memorandumului de înțelegere încheiat de cele două parți în 2013.
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie este prezentă în toate structurile de conducere și decizie ale Fondului - Consiliul de Administrație, Consiliul Director și Comitetul de Inițiere a Investițiilor. În plus, reprezentanţii societății au drepturi egale în propunerea de proiecte pentru finanțare și au drept de veto asupra tuturor proiectelor de investiţii, pe considerente de securitate naţională. În linie cu cele mai bune practice internaționale în domeniu, Consiliul de Administrație este format din 5 membri care reflectă structura acționarilor săi - 4 persoane din partea KMG International (Daniyar Berlibayev, Azamat Zhangulov, Alexey Golovin, Ionel Popescu) și o persoană din partea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (Mihai Liviu Mihalache).
În prima ședință de lucru a Fondului (25 februarie), Consiliul de Administrație a discutat și aprobat de principiu principalele investiții care vor fi susținute prin Fond în perioada următoare. Astfel, prin entități dedicate de tip vehicule speciale (SPV sau special purpose vehicule) se vor atrage/aloca circa 230 de milioane de dolari pentru construirea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și dezvoltarea unei rețele de benzinării pe plan local. Cu o perioadă de implementare de 4 ani, centrala de cogenerare (de producere combinată de energie electrică și termică) va asigura agent termic și apă caldă menajeră pentru locuitorii orașului Năvodari, iar pentru platforma Petromidia - energie electrică și abur tehnologic pentru susținerea activităților de obținere a produselor petroliere.
În același timp, aceasta va contribui și la stabilizarea producției și a distribuției de energie electrică în regiunea Dobrogea. Noua centrală va respecta cele mai înalte standarde tehnologice, de eficiență energetică și protecție a mediului, urmând a fi realizată în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia, deținută în prezent de Ministerul Energiei (56,58%) și KMG International (43,42%). Aceasta va funcționa cu gaz natural.
O altă direcție de investiție agreată de Consiliul de Administrație al Fondului urmărește dezvoltarea unei rețele de benzinării în România într-o perioadă de implementare de circa 5 ani și care va permite o creștere pe plan local a vânzărilor de carburanți produși de Rompetrol Rafinare la rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul român prin Ministerul Energiei (44,7%). Noile stații de carburanți vor fi operate sub brandul și standardele Rompetrol și vor asigura crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, peste 5.000 de persoane implicate în diverse faze de dezvoltare (design, execuție, construcție) și peste 1.200 parteneri comerciali.
Cu o durată de 7 ani, Fondul Kazah-Român are un nivel investițional estimat de aproximativ un miliard de dolari. Contribuția KMGI la capitalul Fondului este de 150 de milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuția statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMGI. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, pozitiv la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum și la consolidarea securității energetice a țării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România.

Au fost stabilite principalele investiții susținute prin Fond

Rețea de benzinării în România, sub brandul Rompetrol
O altă direcție de investiție agreată de Consiliul de Administrație al Fondului urmărește dezvoltarea unei rețele de benzinării în România într-o perioadă de implementare de circa 5 ani și care va permite o creștere pe plan local a vânzărilor de carburanți produși de Rompetrol Rafinare la rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul român prin Ministerul Energiei (44,7%). Noile stații de carburanți vor fi operate sub brandul și standardele Rompetrol și vor asigura crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, peste 5.000 de persoane implicate în diverse faze de dezvoltare (design, execuție, construcție) și peste 1.200 parteneri comerciali.
Nivelul investițional estimat, aproximativ un miliard de dolari
Cu o durată de 7 ani, Fondul Kazah-Român are un nivel investițional estimat de aproximativ un miliard de dolari. Contribuția KMGI la capitalul Fondului este de 150 de milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuția statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMGI. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, pozitiv la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum și la consolidarea securității energetice a țării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii