Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorii caselor judeţene de sănătate, demişi. Dragoş Poteleanu nu ştie nimic

ro

02 Oct, 2015 00:00 3880 Marime text
Preşedinţii caselor judeţene de asigurări din toată ţara au fost schimbaţi din funcţie în urma unui ordin ce a fost semnat de şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
 
Ordinul care-i vizează pe toţi şefii din teritoriu, în număr de 43, a fost emis ca urmare a stabilirii indicatorilor de performanţă. La Constanţa, funcţia este ocupată de Dragoş Poteleanu, care, în prezent, este în concediu medical. „Nu am niciun document oficial în acest sens, iar eu nu am avut niciun fel de discuţie cu şeful meu pe această temă“, a declarat purtătorul de cuvânt al CJAS Constanţa, Aurelia Rădoi. Nici Dragoş Poteleanu nu a confirmat demiterea. „Nu ştiu nimic. Sunt în concediu“, ne-a răspuns acesta, printr-un SMS.
 
Demiterile s-ar fi făcut de luni pe marţi, peste noapte, iar principalul motiv ar fi că indicatorii de performanţă a managementului s-au schimbat, după introducerea în sistem a cardului naţional de sănătate, aşa cum a precizat purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase. Unii şefi de case de sănătate s-au arătat deja indignaţi, precizând că nu este corect, motivând că, astfel, regulile au fost schimbate în timpul jocului. Purtătorul de cuvânt a precizat că fiecare casă de sănătate va avea un purtător de cuvânt interimar şi că în curând vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de şefi în teritoriu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Viorel 02 Oct, 2015 22:47 Bun liberalul ăsta, se pricepe la toate