Directorul BNR Constanţa şi averea sa
Directorul BNR Constanţa şi averea saDirectorul BNR, filiala Constanţa, Theodora-Camelia Ardelean, deţine, împreună cu soţul, potrivit declaraţiei de avere din 2011, un teren intravilan de 480 mp, cumpărat în anul 2004. Cei doi soţi mai au trei apartamente, situate în municipiul Constanţa, de 93,37 mp, 74 mp şi, respectiv, 48,85 mp. În garaj, directorul BNR Constanţa are două autoturisme: un Citroen C1, fabricat în anul 2006, şi un Renault Megane Estate, fabricat în anul 2008. Potrivit declaraţiei de avere, Theodora-Camelia Ardelean a deschis în anul 2011 un cont curent, în care a depus suma de 62.311 lei. În anul 2008, oficialul BNR Constanta a obţinut un credit de 6.316,61 euro, scadent în 2018. Theodora-Camelia Ardelean a omis însă să completeze şi rubrica „Venituri realizate". Astfel, a trecut în declaraţia de avere doar venitul realizat de soţul său în 2010 şi anume suma de 56.112 lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp