Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:29 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Discursul președintelui Klaus Iohannis, de Ziua Marinei „Forțele Navale Române reprezintă un simbol al puterii și al rezilienței naționale” (VIDEO)

ro

15 Aug, 2024 11:06 653 Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis





De Ziua Marinei, la Constanța, cu prilejul marii sărbători, Klaus Iohannis, a ținut ultimul său discurs, în calitate de președinte al României, aflat la ultimul său mandat.
 
În fața unei asistențe numeroase președintele a declarat:
 
 
„Domnule Președinte al Senatului,

Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Înaltpreasfinția Voastră, Excelențe, Dragi marinari, Doamnelor și domnilor,


La mulți ani cu prilejul Zilei Marinei Române! În acest ultim an de mandat, este cu atât mai emoționant pentru mine să mă aflu alături de dumneavoastră, pentru a celebra împreună una dintre cele mai așteptate sărbători.

Se creează de fiecare dată o atmosferă extraordinară aici! Mă bucur să văd atât de mulți români veniți special aici pentru a participa la festivitățile dedicate navigatorilor noștri, militari și civili deopotrivă, care poartă cu mândrie drapelul României în lume.
Dragi marinari,
Nu întâmplător protectoarea Marinei Române este Sfânta Fecioară Maria, ale cărei atribute - hotărârea, tenacitatea și forța - îi inspiră pe marinarii noștri, astfel încât să facă față provocărilor acestei vocații speciale.
Profesia de marinar se potrivește temerarilor veritabili, caracterelor puternice și celor capabili de sacrificiu și în măsură să abordeze neînfricat provocările de orice natură.
Dăruirea și profesionalismul cu care dumneavoastră, marinarii, purtați drapelul României în lume sunt exemplare și devin repere pentru întreaga societate și modele de urmat în special pentru tinerele generații.
Totodată, cu respect și recunoștință, ne gândim astăzi și la cei care au plătit jertfa supremă pe mările și oceanele lumii, departe de familie și de cei dragi, și aducem un pios omagiu eroilor marinari ai României.


Doamnelor și domnilor,

Chiar dacă trăim vremuri marcate de multiple provocări de securitate, România este astăzi o țară sigură și stabilă, înscrisă ireversibil pe calea dezvoltării democratice, alături de partenerii și de Aliații din Uniunea Europeană și din NATO.
Aici, pe țărmul Mării Negre, în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, vedem mai clar ca oricând rezultatele efortului politic, diplomatic și militar al României din ultimii ani.

Țara noastră beneficiază astăzi de cele mai solide garanții de securitate, iar cetățenii români sunt apărați și protejați în fața oricăror potențiale amenințări.
Regiunea Mării Negre a devenit o zonă recunoscută și tratată ca fiind de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, iar acest fapt a fost consemnat oficial și în cele mai importante documente strategice ale NATO.
Prin dialog și implicare permanentă, am consolidat această abordare inclusiv la recentul Summit NATO de la Washington, când toți Aliații au subliniat că rămân ferm angajați față de securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre, un rezultat care este foarte bun pentru țara noastră.
Iată, așadar, că România este recunoscută și apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională și un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic.

Este și firesc să fie așa, pentru că România are o serie de inițiative care produc deja rezultate importante pentru securitatea regiunii noastre, una dintre ele fiind înființarea unei Grupări Operative pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia.
Doamnelor și domnilor,

Începând cu anul 2015, am înființat și operaționalizat numeroase structuri NATO în România, iar prezența camarazilor noștri Aliați, care se antrenează alături de militarii români pe teritoriul național, a crescut constant, atingând un număr de aproximativ 5.000 de militari Aliați dislocați în România.
Această colaborare denotă angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc, conform Articolului 5 al Tratatului de la Washington.
Îmi reafirm cu acest prilej aprecierea și recunoștința pentru prezența în țara noastră a militarilor din Statele Unite ale Americii, Franța, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Țările de Jos, Spania, Bulgaria, Ungaria, Canada, Turcia, Grecia, Macedonia de Nord și Luxemburg.
Totodată, le mulțumesc forțelor aeriene din Finlanda și Marea Britanie, care au încheiat recent misiunea de poliție aeriană în România.
Doamnelor și domnilor,
România continuă să fie un pilon important al securității regionale și euroatlantice. Rămânem solidari cu Aliații noștri din NATO și cu partenerii din Uniunea Europeană în eforturile de asistență dedicată Ucrainei, care luptă de peste doi ani și jumătate împotriva unei agresiuni brutale și ilegale.

Dragi marinari,
Devotamentul, tenacitatea și spiritul de sacrificiu care vă definesc constituie un exemplu de excelență, iar Forțele Navale Române reprezintă un simbol al puterii și al rezilienței naționale.
În contextul actual de securitate, tot mai provocator, inclusiv în mediul maritim, rolul Forțelor Navale Române în asigurarea libertății de navigație și a securității maritime este esențial.

Cu prilejul Zilei Marinei Române, în semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor deosebite obținute, am dat curs propunerii ministrului apărării naționale şi am decorat Drapelul de Luptă al Statului Major al Forțelor Navale cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Comandor cu însemn de pace pentru militari.

Vă felicit pentru modul în care vă îndepliniți misiunile, atât în apele teritoriale, cât și dincolo de acestea, alături de Aliații și de partenerii noștri din NATO și din Uniunea Europeană, și vă urez mult succes în continuare!

Totodată, le doresc marinarilor civili sănătate și cât mai multe reușite în activitatea lor profesională, oriunde s-ar afla! Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă în pază și în ocrotire!
La mulți ani și bun cart înainte!”, a transmis președintele României.
 
 
 
Citește și
 LIVE Text+Video Ziua Marinei 2024 Sărbătoarea de la Constanța, marcată de discursuri, jocuri, concursuri și defilări
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii