Discuţii aprinse Master Planul Portului Constanţa, mărul discordiei între conducerea APMC şi comunitatea portuară (galerie foto)
Discuţii aprinse: Master Planul Portului Constanţa, mărul discordiei între conducerea APMC şi comunitatea
05 Feb, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3496
Marime text



Ieri, la terminalul de pasageri din portul Constanţa, conducerea Administraţiei Porturilor Maritime, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi consultanţi ai Ernst & Young - Inros Lackner au dezbătut îndelung tema, împreună cu operatorii portuari.

Aşa cum era de aşteptat, întrevederea a fost una cu scântei. Operatorii portuari au mai multe nemulţumiri cu privire la mult-discutatul Master Plan: „Reproşăm în primul rând o incoerenţă în ceea ce priveşte documentele la nivel naţional şi european, care cer o dezbatere largă a acestui Master Plan. (n.r. Master Planul) nu reprezintă o dezvoltare durabilă din punct de vedere tehnic, nu are niciun document solid pentru a cere o zonă imobiliară, relocarea unor operatori portuari sau închiderea Portului Mangalia, este ceva aberant în contextul unor politici economice şi comerciale durabile”, a declarat Ştefan Muntoiu, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale „Operatorul portuar”.
Şi Uniunea Practicienilor de Protecţia Mediului din România (UPPMR) a luat poziţie faţă de Master Plan. „Cerem respingerea raportului de mediu, care nu corespunde legislaţiei în vigoare“, a declarat Traian Petrescu, preşedintele UPPMR. Acesta a depus, de altfel, şi scrisori de înştiinţare către ministrul Transporturilor, Dan Costescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristina Paşca Palmer, dar şi către conducerea APM Constanţa.„Aceste documente trebuie să fie realizate după consultarea largă a întregului mediu economic, a tuturor actorilor care participă. Potrivit opiniilor comunităţii portuare, Master Planul nu s-a trecut printr-un proces de consultare cu actorii principali ai acestei comunităţi, ceea ce creează o pierdere pentru felul în care ar putea fi reprezentată“, este de părere Viorel Panait, directorul general al Comvex.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii