Știri Constanța Distracția pe derdeluș a copiilor din Lipnița, stricată de vehicule off-road! Ce spune primarul
Știri Constanța: Distracția pe derdeluș a copiilor din Lipnița, stricată de vehicule off-road! Ce spune primarul
17 Feb, 2025 19:58
ZIUA de Constanta
794
Marime text

Primarul comunei Lipnița, județul Constanța, Dinu Nicolae-Florin, a anunțat că autoritățile locale au fost nevoite să împrăștie sare pe Strada Trandafirilor, unde fusese lăsată zăpadă pentru ca cei mici să se bucure de un derdeluș improvizat.
Decizia a fost luată din cauza unor tineri care circulă cu ATV-uri și motocross-uri în zonă, punând în pericol siguranța publică. „Sunt niște pericole pentru comunitatea noastră”, a transmis edilul.
Ce spune edilul Dinu Nicolae Florin
Pentru siguranța copiilor, cu părere de rău, dar datorită unor tineri bine educați a trebuit să dăm cu sare și pe tronsonul Străzii Trandafirilor unde am lăsat zăpadă pentru derdeluș!
Pe acești tineri chiar nu îi vede nimeni cu ATV-uri, MOTOCROSS-uri, chiar nu pot fi linistiți? Sunt niște pericole pentru comunitatea noastră.
Poliția a demarat verificări pentru identificarea conducătorilor de ATV-uri și clarificarea situației, urmând să ia măsurile legale necesare.
Oficial de la IPJ Constanța
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, privind instituirea unor restricții pentru circulația autovehiculelor pe o stradă din comuna Lipnița, județul Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că unii conducători de vehicule tip ATV nu ar respecta regimul legal de viteză pe strada Trandafirilor din comuna Lipnița și ar pune în pericol siguranța participanților la trafic.
Cu ocazia deplasării la fața locului polițiștii au constatat faptul că pe strada menționată ar fi fost instituite restricții de circulație pentru autovehicule, cu scopul de a permite copiilor să utilizeze zona ca derdeluș.
Comentariile internauților pe marginea deciziei primarului din Lipnița sunt împărțite. Unii susțin că strada este domeniu public și oricine ar trebui să circule liber, fie cu ATV-uri, fie cu biciclete sau căruțe. Alții consideră că astfel de vehicule pun în pericol siguranța copiilor și că autoritățile ar trebui să intervină.
Sursa foto: facebook/ LIPNIȚA SI PROBLEMELE LIPNITENILOR
Citește și:
Știri ConstanțaDerdeluș pentru copii la Lipnița. Mai mulți conducători de ATV nu au respectat restricțiile
Știri ConstanțaDerdeluș inedit în Lipnița. Copiii se bucură de zăpadă pe o stradă închisă temporar (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii