Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:25 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Comisar șef în cadrul IGPR, în control judiciar pentru săvârșirea mai multor infracțiuni

ro

06 Sep, 2024 16:32 556 Marime text
DNA. Foto: facebook/DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 6 august 2024, față de inculpatul Badea Marius, ofițer de poliție, cu gradul profesional de comisar șef, în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) - Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în declarații, instigare la complicitate la fals în declarații și instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, transmite un comunicat din partea DNA.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
      
În data de 06.07.2024, în jurul orei 18.00, inculpatul Badea Marius, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Adjud la volanul autoturismului proprietate personală, ar fi fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție rutieră, acesta fiind surprins cu aparatul radar, conducând cu o viteză de 108 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h.
 
În acest context, inculpatul Badea Marius, profitând de funcția pe care o deține în cadrul IGPR, i-ar fi convins pe agenții constatatori să nu-i aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale.
 
În concret, în urma discuțiilor purtate, inculpatul Badea Marius i-ar fi determinat pe agenții de poliție să întocmească procesul verbal de contravenție pe numele soției inculpatului care se afla cu acesta în autoturism.
 
Inculpatului Badea Marius i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

 
- să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
 
Inculpatului Badea Marius i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, a încheiat sursa citată.






Citește și:
La Tribunalul Constanța: DNA cere prelungirea arestării preventive față de Dorinel Colgiu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii