Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA. Costel Alexe, președinte CJ Iași, trimis în judecată. Ce acuzații i se aduc

ro

12 Jul, 2022 12:46 1406 Marime text
Trimitere în judecată  Costel Alexe, președinte CJ Iași, a fost trimis în judecată. 

Potrivit rechizitoriului, la data de 11 noiembrie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași, beneficiind de ajutorul inculpatului Apetrei Radu-Gabriel, ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale, detașarea inculpatului Babă Vlad-Corneliu de pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului președintelui Consiliului Județean Iași, pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași. Aceasta, în condițiile în care inculpatul cunoștea că respectiva numire nu îndeplinea condițiile legale.


Oficial de la DNA 


În cauza mediatizată prin comunicatele 148/VIII/3 din 18 februarie 2022 și 428/VIII/3 din 10 mai 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

ALEXE COSTEL, președinte al Consiliului Județean (CJ) Iași, sub aspectul săvârșirii a două infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată),
 
APETREI RADU-GABRIEL, șef Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași, sub aspectul săvârșirii două infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată),
 
BABĂ VLAD-CORNELIU, consilier IA la cabinetul președintelui Consiliului Județean Iași, detașat ca manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:


- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte din care una în formă continuată),
- instigare la infracțiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, cu scopul obținerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
- instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- instigare la infracțiunea de uz de fals.
 
 
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

 
1. La data de 11 noiembrie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași, beneficiind de ajutorul inculpatului Apetrei Radu-Gabriel, ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale, detașarea inculpatului Babă Vlad-Corneliu de pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului președintelui Consiliului Județean Iași, pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași. Aceasta, în condițiile în care inculpatul cunoștea că respectiva numire nu îndeplinea condițiile legale.

Menționăm că inculpatul Baba Vlad-Corneliu ar fi fost angajat pe o perioadă determinată, fără concurs, pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului președintelui Consiliului Județean Iași în data de 11 noiembrie 2020 și tot la aceeași dată ar fi fost detașat pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași.

Ulterior, la datele de 10 martie 2021 și 07 iulie 2021, inculpatul Alexe Costel, în calitatea menționată anterior, ar fi dispus prelungirea detașării inculpatului Babă Vlad-Corneliu în aceeași funcție de conducere.

În același context, cu încălcarea prevederilor legale, pentru a obține numirea definitivă pe postul respectiv a inculpatului Babă Vlad-Corneliu, președintele Consiliului Județean Iași Alexe Costel ar fi inițiat și elaborat un proiect de hotărâre prin care ar fi fost schimbate condițiile de participare la concurs precum și componența comisiei.

Precizăm că, la vremea respectivă, la nivelul Consiliului Județean Iași era deja în vigoare o hotărâre adoptată în anul 2020, care privea modalitatea de organizare și condițiile de participare la concursul de ocupare a postului menționat mai sus (concurs suspendat ca urmare a intervenirii stării de urgență și ulterior a stării de alertă).

În urma modificărilor aduse în mod ilegal, inculpatul Babă Vlad-Corneliu ar fi putut participa la concursul organizat în perioada iunie – iulie 2021, l-ar fi promovat, iar printr-o dispoziție a inculpatului Alexe Costel, din 10 septembrie 2021, ar fi fost numit pe funcția de manager al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași pe o perioadă de 5 ani.

În demersurile sale, inculpatul Alexe Costel ar fi beneficiat de ajutorul inculpatului Apetrei Radu-Gabriel care, în calitatea menționată mai sus, ar fi întocmit documentațiile aferente emiterii dispozițiilor de detașare și de prelungire a acesteia și cele aferente inițierii și elaborării proiectului de hotărâre.

Faptele descrise ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Județean Iași și Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași în sumă totală de 143.587 lei, reprezentând suma remunerațiilor încasate de către inculpatul Babă Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar și vătămarea intereselor legitime ale celor două instituții ca urmare a numirii la conducerea școlii a unui manager care nu îndeplinea condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere.
 
2. După obținerea postului în urma demersurilor de mai sus, inculpatul Babă Vlad-Corneliu ar fi intervenit pe lângă subalternii săi pentru obținerea, de către două persoane, a unor posturi în cadrul instituției pe care o conducea.
Precizăm că, anterior, celelalte persoane implicate au încheiat cu procurorii anticorupție acorduri de recunoaștere a vinovăției, mediatizate prin comunicatul nr. 520/VIII/3 din  8 iunie 2022.

Consiliul Județean Iași și Școala Populară de Arte „Titel Popovici” Iași au comunicat procurorilor anticorupție că nu se constituie părți civile în procesul penal.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de toți inculpații.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Menționăm că inculpatul Alexe Costel a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și instigare la delapidare (detalii în comunicatul nr. 536/VIII/3 din 20 iunie 2022).
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii