#DobrogeaAcademică Trei decenii de la înființarea Institutului de Informatică Teoretică al Academiei Române, Filiala Iași

Institutul de Informatică Teoretică de la Iași este prima unitate de cercetare înființată de Academia Română după 1989 și primul Institut din cadrul Secției de Știința și Tehnologia Informației. Institutul a fost inițial filială a Institutului de Cercetări pentru Tehnică de Calcul și Informatică din București până în iunie 1990. Prin Hotărârea de Guvern 501/1990 Institutul a trecut la Academia Română cu denumirea de Institutul de Informatică Teoretică şi a fost inclus în Filiala Iași a Academiei Române.


Inițiativa fondării a rezultat în urma consultărilor dintre acad. Mihai Drăgănescu, informatician de marcă, președinte al Academiei Române, acad. Cristofor Simionescu, președintele Filialei Iași a Academiei Române, prof. Dan Galea, director pentru filiala Iași a Institutului de Tehnică de Calcul cu sediul la București, și acad. Horia Nicolai Teodorescu, coordonator al seminarului științific din acest Institut.


Direcțiile principale de cercetare din Institut includ procesarea imaginilor, lingvistica computațională și tehnologia limbajului vorbit, metode formale în informatică, rețele neuronale și sisteme fuzzy, interfețe om-calculator și analiza sistemelor neliniare de prelucrare a informației. În aceste domenii au fost publicate numeroase lucrări și volume la mari edituri din Europa și din lume, precum și la Editura Academiei Române.


În prezent, doi dintre cercetătorii Institutul de Informatică Teoretică sunt membri ai Academiei Române și peste 75% din personalul de cercetare are titlul de doctor. Membrii Institutului dețin 12 premii ale Academiei Române.
 

Acad. Mihai Drăgănescu – un important pilon al renaşterii Academiei Române după 1990

Inginerul Mihai Corneliu Drăgănescu, iniţiator şi promotor al revoluţiei informatice în România, fondator şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei, preşedinte al Academiei Române (1990-1994), este cel care, în domeniul microelectronicii, a creat o nouă disciplină: electronica funcţională.
S-a născut la 6 octombrie 1929, la Făget, în judeţul Prahova. După studii liceale la Ploieşti, a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti în 1952, când şi-a luat licenţa în electronică. În 1957 a devenit doctor inginer, cu teza „Capacităţile tuburilor electronice şi dependenţa lor de condiţiile de funcţionare", iar 1974, a obţinut titlul de doctor docent, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).



A fost asistent, lector, conferenţiar şi profesor la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar între anii 1962-1966 a fost prodecan şi decan al acestei instituţii.
Din 1992, a fost profesor consultant la Universitatea Politehnica Bucureşti. A fost preşedinte al Comisiei pentru Metalurgie, Construcţii de Maşini, Electrotehnică şi Electronică din cadrul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (1965-1967), secretar permanent al Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu tehnică de calcul şi automatizarea prelucrării datelor (1967-1971) potrivit sursei citate.
Între anii 1989-1990, a ocupat funcţia de viceprim-ministru al guvernului provizoriu format după Revoluţie şi condus de Petre Roman, iar în perioada 1994-1997 a fost ambasadorul României în Belgia.
A fost cercetător ştiinţific gradul I (din 1996) la Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială al Academiei Române, unde s-a ocupat de un program de cercetare referitor la modelarea structural-fenomenologică.
În domeniul activităţii educaţionale, Mihai Corneliu Drăgănescu a creat şi o şcoală românească de dispozitive electronice semiconductoare şi de microelectronică (1963-1990). A avut contribuţii în soluţionarea a numeroase probleme teoretice, printre care: influenţa sarcinii electrice spaţiale asupra capacităţilor dintre electrozii tuburilor electronice (1953-1960), circuitele electronice neliniare şi influenţa nelinearităţii capacităţii dispozitivelor electronice asupra oscilatorilor electronici (1956-1958), teoria tranzistorului la nivele mari de injecţie (1960-1962), efectele inductive la dispozitive semiconductoare (1961-1965), teoria diodei dielectrice (1964-1965). În domeniul microelectronicii, a creat o nouă disciplină originală: electronica funcţională (1978-1991).
Iniţiator şi promotor al revoluţiei informatice în ţara noastră, a conceput o nouă teorie a informaţiei pe baze structural-fenomenologice şi elemente conceptuale privind Societatea informatică în România (1970-2001). În calitate de lider al informaticii româneşti, a iniţiat construirea reţelei naţionale de centre teritoriale de calcul, introducerea informaticii în programa de învăţământ şi dezvoltarea industriei de software în ţara noastră. În domeniul filosofiei ştiinţei, a publicat lucrări în România, SUA şi Belgia şi a inventat conceptele de informaterie şi ortoenergie. A ţinut conferinţe şi comunicări în mari oraşe ale lumii: Atena, Berlin, Bruxelles, Budapesta, Moscova, Sankt Petersburg, Praga, Roma, Beijing, Tokyo, New Delhi.


Drăgănescu este considerat ca fiind un important pilon al renaşterii Academiei Române după 1990. A fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A primit premii şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale: Premiul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru Cercetarea Ştiinţifică (1963), Ordinul „Meritul Ştiinţific" (1966), Ordinul „Steaua Republicii" (1971), Medalia „Centenar Mihai Eminescu" (1989), Premiul „Constantin Noica" (1996), Premiul Cenaclului România Cultural al Societăţii Române de Radiodifuziune (2000), Premiul Centrului Internaţional Biografic din Cambridge (1999), Medalia Mileniului III, conferită de Institutul Inginerilor Electrotehnişti şi Electronişti.
A fost distins cu ordinul „Comandor al Legiunii de Onoare" (Franţa, 1971), cu Diploma „Meritul Academic" (1999) şi Ordinul "Steaua României", în grad de comandor (2000).
Membru corespondent (1 mart. 1974) şi membru titular (22 ian. 1990) al Academiei Române; preşedinte al Academiei Române (2 febr. 1990-18 ian. 1994); fondator şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei (1992-1994 şi din 1998).
A murit la 29 mai 2010.


#DobrogeaAcademică

#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti

Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.
Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.


Citește și:

#DobrogeaDigitală – „DobrogeaAcademică”: #DobrogeaAcademică, la un an – dimensiunea unui proiect dedicat comunității