Doctorii nu renunta la rezidentiat
Doctorii nu renunta la rezidentiat
04 Jun, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1603
Marime text
Decanii facultatilor de medicina si farmacie din tara s-au intalnit, saptamana trecuta, cu ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, pentru a discuta posibilitatea obtinerii dreptului de libera practica fara urmarea stagiului de rezidentiat, dar au hotarat ca nu se poate renunta la acest tip de pregatire.
Potrivit comunicatului, in urma dezbaterilor s-a hotarat ca dreptul la libera practica pentru orice specializare, inclusiv medicina generala, nu poate fi obtinut fara a se urma cursurile de rezidentiat. "Rezidentiat inseamna o specializare in profesie, sub indrumarea unui medic specialist. Admiterea in aceasta etapa se face prin concurs. Chiar din primul an, doctorul rezident are dreptul la parafa, dar are competente limitate in ceea ce priveste raspunderea fata de actul medical", a declarat dr. Bogdan Campineanu, cadru didactic universitar. Inainte de 1990 si chiar dupa acest an, dupa absolvirea facultatii, a existat o perioada in care proaspetii doctorii parcurgeau o perioada de practica, in care erau pregatiti de catre medicii cu experienta. Daca, initial, stagiatura dura trei ani, in ultimii ani, aceasta a ajuns intre sase si noua luni. In acest moment, se pare ca s-a renuntat la perioada obligatorie de stagiu, doctorii putand deveni imediat dupa licenta rezidenti. Potrivit dr. Campineanu, etapa rezidentiatului poate fi foarte lunga. In cazul Neurochirurgiei si Chirurgiei vasculare, specializarea poate dura patru sau sapte ani. Profesorul Corneliu Amariei, decanul Facultatii de Medicina Dentara si Farmacie considera rezidentiatul necesar. "In cadrul acestei etape se ofera medicilor noi posibilitati, deoarece pot aprofunda niste domenii ale medicinii. Cu cat invata mai mult, cu atat stiu mai mult", a conchis acesta. Amariei a mai spus ca ideea renuntarii la rezidentiat a aparut dupa ce s-a observat ca in tari ca Spania si Portugalia exista doar doua specializari in medicina.Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii