Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:53 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doctorul Toth îşi motivează demisia din CA-ul Spitalului Cernavodă

ro

07 May, 2011 01:17 1441 Marime text
Consilierul local PNL al oraşului Cernavodă, Alexandru Toth, şi-a motivat demisia din Consiliul de Administraţie al Spitalului Cernavodă.

Doctorul Alexandru Toth, alături de colegul său de partid consilierul PNL Şerif Cîrjali, şi-a prezentat demisia din CA-ul Spitalului Cernavodă în cadrul şedinţei Consiliului Local Cernavodă care a avut loc săptămâna aceasta.

„Consiliul de Administraţie are un rol decorativ. Eu am atras atenţia asupra managementului defectuos al doctorului Andrei Andrei, iar în ultima şedinţă la care am participat am atras atenţia din nou că, în stilul în care se merge, spitalul nu-şi va obţine acreditarea. Eu, ca medic şi ca om cu experienţă în domeniu, pentru că am condus şi eu spitalul acum 20 de ani, nu vreau să contribui cu semnătura sau cu prezenţa la ceea ce se întâmplă în spital", a subliniat consilierul PNL Alexandru Toth. Doctorul Toth a adăugat că membrii CA-ului nu au fost consultaţi de către primarul Mariana Mircea nici cu privire la noua numire a lui Marius Ion Sponoche în funcţia de director al spitalului. „Avem sentimentul inutilităţii", a adăugat Alexandru Toth.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii