Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Document de urbanism pentru desființarea mai multor construcții aparținând COMCM SA Constanța

ro

05 Dec, 2022 12:36 1917 Marime text
SC COMCM SA a obținut un certificat de urbanism de la Primăria Constanța cu privire la desființarea unor construcții de pe terenul firmei.
 
Mai exact, prin CU 3073 din data de 5 decembrie 2022, firma menționată a obținut documentul pentru desființarea construcțiilor existente C1-C26 de pe terenul de pe bd. Aurel Vlaicu nr. 144, parcela 255941, lot 1/1.
 
În şedinţa din septembrie 2022, COMCM SA a aprobat vânzarea unui imobil compus din teren în suprafaţă de 110.000 mp, identificat cu nr. cadastral 255951 şi clădirile construite pe acest teren, respectiv clădirile identificate cu numerele cadastrale de la 255951 - C1 până la 255951 - C26, precum şi orice alte construcţii sau amenajări speciale extratabulare existente pe acest teren, neintabulate, situat la adresa din mun. Constanţa, bd. Aurel Vlaicu nr. 144, jud. Constanţa, pentru preţul minim de 10.600.000 euro, pentru susţinerea programului de răscumpărare acţiuni prin oferta publică. Vânzarea se va face prin licitaţie publică. Suma încasată din această vânzare, în vederea susţinerii programului de răscumpărare, se va realiza într-un cont Escrow, eliberarea disponibilului din acest cont va fi posibilă numai pentru plata acţiunilor răscumpărate. Se aprobă împuternicirea consiliului de administraţie să facă toate demersurile necesare realizării operaţiunii de vânzare a imobilului conform hotărârii AGEA.
 
Despre COMCM SA
 
Firma are sediul social pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 144, municipiul Constanța, fiind înființată în anul 1991. Acționari sunt persoane juridice – 0,4424%, acționari persoane fizice – 10,0821%, SIF Transilvania – 56,7247% și Constantin Frățilă – 32,7508%.
 
Persoanele împuternicite sunt Gabriela Alexe – administrator și președinte CA, Mihăiță-Giani Vătuiu – administrator, Bogdan Liviu Filip – administrator, Bogdan Nicolae Roșu – administrator, Constantin Frățilă – administrator, Cosmin Arion – administrator, Dănuț Culețu – administrator, Dragoș Călin – administrator, Irina Elena Arion – administrator. Censor este Mirea D. Mărioara PFA. Activitatea principală a companiei, conform codului CAEN, este reprezentată de fabricarea betonului.
 
Societatea are următoarele puncte de lucru: COMCM Constanța SA Surcursala Agenției București SA – str. Cosmonauțilot 5A, București, COMCM SA Filiala de producție sec. și deservire soc. SA – bd. Aurel Vlaicu nr .144, Constanța, COMCM SA Filiala Constructii SA – str. Badea Cârțan, Constanța, Bufet Unirii – str. Unirii nr. 32-34, Cămin CAzare Medeea 1 – aleea Albatrosului nr. 11-13, Constanța, Cămin Cazare Tranzit – bd. Aurel Vlaicu 144, Complex Hârșova – str. Eternității, Hârșova, Cămin Albatros – loc. Năvodari, str. Midiei, Complex Doru Ancuței – str. Oituz, Mangalia, Cămin Pescăruș – str. Negru Vodă, Mangalia, Bufet – aleea Albatros nr. 11, Constanța, Magazin Gloria – str. Oborului nr. 38, Constanța, Hotel – str. Unirii nr. 32-34, Constanța, Cantina Restaurant Tranzit – bd. Aurel Vlaicu 144, Cariera Sibioara – comuna Lumina, Depozit – Eforie Nord, Depozit – str. Oituz 63, Mangalia, Punct de lucru – comuan 23 August, sos. Constantei.
 


Pentru anul 2021, firma a raportat o cifră de afaceri de 1.477.675 lei, cu o pierdere de 5.300.181 lei.
 
Potrivit confidas.ro, Constantin Frățilă apare și în firmele Global Building Investment SA – 50%, Alcorex Building SRL – 100%, SCUT SA – 43,22%, Konstadt Papier Technik SA – 25%, Aro-Palace SA – administrator, Transilvania Investments Alliance SA – membru consiliu supraveghere, Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA – administrator.
 
Roșu Bogdan Nicolae apare în firmele Kizomba Partners SRL, Turism, Hoteluri Restaurante Marea Neagră SA. Gabriela Alexa este censor la Kronstadt Papier Technik SA.
 
Călin Dragoș este fondator al Agenției pentru Creanțe-Compensare și Scontare SA, este acționar la SIF Transilvania Project Management Company SA, administrator la Tusnad SA și Neptun-Olimp SA.
 
Mihăiță Giani Vătuiu apare la Neptun-Olimp SA și Turism, Hoteluri Restaurante Marea Neagră SA. Arion Irina Elena apare în Alexa Business & Investments SRL și Consulting&Construction Investments SA.

 
Cosmin Arion este asociat unic la Arion Gaming SRL, fondator la New Love Construct SA, cât și acționar la Mamaia North Investments SA și la Dominic Real Estate SRL.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii