Doi bărbați din Constanța, cercetați pentru furt calificat! Suspecții, arestați preventiv
Doi bărbați din Constanța, cercetați pentru furt calificat! Suspecții, arestați preventiv
04 Aug, 2023 12:32
ZIUA de Constanta
1354
Marime text
- Doi bărbați din Constanța au furat nouă radiator de locomotivă – în valoare de aproximativ 27.000 de lei dintr-o societate comerciașă din municipiu.
La data de 3 august 2023, polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În noaptea de 28 spre 29 iulie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța transmite că aceștia ar fi sustras nouă radiatoare de locomotivă din incinta unei societăți comerciale, din municipiul Constanța, prejudiciul fiind de 27.000 de lei.
La data de 3 august 2023, polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința uneia dintre persoanele bănuite.
În urma cercetărilor efectuate, cinci din cele nouă radiatoare sustrase au fost găsite la un centru de colectare de metale feroase, ulterior fiind restituite persoanei vătămate.
Cele două persoane bănuite au fost reținute, pentru 24 de ore, conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Ulterior, au fost prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă, a mai adăugat sursa citată.
Citește și:
Știri din Constanța: Proiectul de suspendare a PUZ Palazu Mare depus de consilierii locali USR a primit raport negativ
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii